După ce, ani la rând, în comuna Tuzla oamenii au avut de suferit de pe urma inundaţiilor provocate de ploile abundente şi după ce autorităţile locale, cele judeţene şi cele centrale şi-au dat mâna pentru a preveni astfel de situaţii, ne-am fi aşteptat să nu mai auzim de probleme la Tuzla. N-a fost să ...
NU AM MAI VĂZUT AŞA CEVA Atunci când precipitaţiile ating 60 litri/mp, autorităţile locale din Cernavodă sunt îngrijorate pentru că centrul oraşului începe să se inunde. Ploaia de ieri a adus peste oraş 96 l/mp, ceea ce a făcut ca 15 străzi să fie inundate, iar centrul oraşului să devină un canal pe ...
Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, s-a aflat vineri la Bistriţa. Primarul de acolo, Ovidiu Creţu, i-a prezentat situaţia Poligonului Dealul Cocoşului, unde se antrenează în prezent militarii Brigăzii 81 Mecanizate Bistriţa şi de care edilul are nevoie pentru a realiza Complexul de agrement ...
CLUBUL U. CRAIOVA, PATRONAT DE MITITELU, EVACUAT DE LA STADIONUL „ION OBLEMENCO“ Autorităţile locale din Craiova au evacuat ieri dimineaţă, de la Stadionul „Ion Oblemenco”, sub supravegherea Poliţiei, gruparea Universitatea Craiova patronată de Adrian Mititelu, care a fost prezent la ...
Ce se va alege în câţiva ani de Sănătatea din România? Este o întrebare retorică a tot mai mulţi români. Nu există zi în care să nu fie puse pe tapet, tot mai clar, o serie de probleme, care mai de care mai alarmante, în condiţiile în care vorbim de un sistem sanitar grav bolnav. Este cineva care să ...
În Constanţa, numărul bolnavilor cu handicap este în continuă creştere. Dacă, la finele anului trecut, peste 13.000 de persoane figurau cu diverse forme de handicap, acum, numărul total depăşeşte 14.400 de bolnavi. Din păcate, societatea în care trăim nu doar că nu acceptă persoanele cu dizabilităţi ...
Tragedia produsă în Muntenegru a generat un val de solidaritate care a ajuns până la Constanţa. Ieri, angajaţii Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) s-au prezentat la Centrul de Transfuzii, unde au donat sânge, sperând că gestul lor va constitui un exemplu pentru constănţeni. Nu de puţine ori au fost ...
După ce municipiile Iaşi, Timişoara, Craiova şi Cluj şi-au spus punctele de vedere în ceea ce priveşte procesul de regionalizare, astăzi şi mâine autorităţile locale din Galaţi şi Constanţa vor avea ocazia să-i prezinte ministrului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi ...
În acest an, Ziua Drapelului nu a mai fost sărbătorită cu fast de autorităţile locale, pentru că tot ieri a fost decretată zi de doliu naţional în memoria victimelor accidentului din Muntenegru, unde 18 români şi-au pierdut viaţa şi alţi 29 au fost răniţi. Guvernul a cerut tuturor autorităţilor să ...
RUSIA Accident în lanţ Cel puţin 37 de vehicule au fost implicate într-un accident în lanţ produs în oraşul Saratov, situat în sudul Rusiei, anunţă autorităţile locale. 17 persoane au fost rănite, nouă fiind spitalizate, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului rus pentru Situaţii de ...
GONTARIU, DE LA CVM TOMIS LA AZS POLITECHNIKA VARŞOVIA Aflat la final de contract cu CVM Tomis Constanţa, universalul Adrian Gontariu va evolua din sezonul viitor la echipa AZS Politechnika Varşovia, clasată pe locul 6 în ultima ediţie a campionatului polonez de volei, atât după sezonul regulat, cât şi ...
RĂNIŢII ŞI MORŢII ROMÂNI AU AJUNS ÎN ŢARĂ Avionul Hercules care a asigurat transportul cetăţenilor români implicaţi în accidentul din Muntenegru a ajuns, în jurul orei 20.50, la Baza 90 Otopeni, transportând ultimii 18 pacienţi, care au fost internaţi la spitalele Floreasca, Universitar, Elias şi ...
Ambasadorul britanic Martin Harris s-a declarat „un mare susţinător al acordului pe care România îl are cu Fondul Monetar Internaţional”, arătând că înţelegerea asigură continuarea implementării reformelor, stabilitatea economică şi relaţia cu partenerii externi. „Cel mai important ...
MODIFICARE O simplă abrogare a unei hotărâri de Guvern poate pune în dificultate autorităţile locale. Comuna Pecineaga se numără printre comunele care au obţinut finanţarea unor proiecte de reabilitare a infrastructurii în baza HG nr. 577/1997, privind reabilitarea, modernizarea şi asfaltarea drumurilor de ...
ITALIA Accident mortal Un imigrant român a circulat cu maşina pe contrasens, pe autostrada de centură a oraşului italian Parma, intrând în coliziune cu un vehicul condus de un italian, care a murit în urma impactului, scrie ziarul „La Repubblica”. În vehiculul care a provocat accidentul se ...
FINALA CUPA ROMÂNIEI LA FOTBAL, FAZA PE JUDEŢ Duminică, de la ora 11.00, este programată finala Cupei României la fotbal, ediţia 2013-2014, faza pe judeţul Constanţa. Două formaţii din Liga a IV-a îşi vor disputa trofeul, Callatis 2012 Mangalia şi Danubius Rasova. La solicitarea celor de la Danubius ...