PRINCIPALELE PIEDICI Staţiunea Mamaia a găzduit, joi şi vineri, Conferinţa Regională a Ministerului Afacerilor Europene, care a reunit reprezentanţi din partea tuturor organismelor implicate în atragerea şi gestionarea fondurilor europene, cu participarea ministrului Afacerilor Europene, Leonard Orban. La ...
Reprezentanţii Asociaţiei Litoral – Delta Dunării au tras, vineri, un semnal de alarmă privind debranşările abuzive făcute de SC Enel Distribuţie Dobrogea SA în rândul operatorilor economici de pe litoralul românesc în plin sezon estival. „Este al treilea an consecutiv în care litoralul ...
Elevi din din 37 de judeţe ale ţării se vor aduna, în perioada 14-16 iulie, la Constanţa, pentru a participa la cea de-a şaptea ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori. Manifestarea, organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, în parteneriat cu Consiliul Judeţean ...
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a anunţat, ieri, că a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă 35 care face referire la armonizarea legislaţiei româneşti cu cea europeană în ceea ce priveşte transplantul de organe şi donatorii ...
GERMANIA Furtuni mortale Patru persoane au murit în urma furtunilor care au afectat Germania, la sfârşitul săptămânii trecute şi care au provocat pene de electricitate şi au perturbat traficul feroviar. Peste 100 de persoane au fost rănite din cauza furtunilor, multe dintre ele în timp ce participau la ...
Incendiile de pădure din statul american Colorado, cele mai devastatoare din istoria acestei regiuni, ar putea fi rezultatul unei acţiuni premeditate, consideră autorităţile locale. Potrivit şerifului-adjunct din El Paso, Paula Presley, este vorba despre un tip de terorism care are drept scop distrugerea unui ...
ISTORIC În urmă cu 12 ani, cu doar câteva zile înainte de încheierea mandatului său de primar, Gheorghe Mihăeşi a pus parafa Primăriei pe un contract de concesiune cu firma italiană Fin.Co.Ge.Ro. Spa., care urma să dezvolte în zona Faleză Nord, pe un teren de patru hectare, lângă mare, un ansamblu ...
La propunerea Ministerului Sănătăţii (MS), în şedinţa de Guvern de ieri a fost aprobată Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/2002 privind administrarea unităţilor sanitare publice de interes judeţean şi local. Conform actului normativ, înfiinţarea centrelor ...
Primăria Pecineaga se numără printre puţinele autorităţile locale din judeţul Constanţa unde primarul şi viceprimarul sunt liberali. Ieri, în cadrul primei şedinţe a Consiliului Local Pecineaga de după alegeri, liberalul Marcel Goreci a fost ales viceprimar al comunei Pecineaga. El va face echipă cu noul ...
FRANŢA Români condamnaţi Patru cetăţeni români au fost condamnaţi la închisoare la Paris, pentru că au furat şi utilizat fraudulos, în luna mai, cardul de credit al mamei ministrului de Interne Manuel Valls. Mama ministrului, în vârstă de 68 de ani, se afla la cumpărături într-un supermarket ...
Primarul comunei Lipniţa, Florin Onescu, a declarat că în perioada următoare vor demarara lucrări pentru înfiinţarea unui punct de frontieră la graniţa cu Bulgaria. „Cei de la Consiliul Judeţean Constanţa se ocupă de întocmirea documentaţiei şi obţinerea avizelor pentru amenajarea punctului de ...
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, comentând demisia lui Dan Voiculescu din Senat, că orice senator al USL care pleacă reprezintă o pierdere. „Ştiţi că au plecat şi cei care au fost aleşi în autorităţile locale. Deocamdată, însă, după cum vedeţi, majoritatea funcţionează”, a spus ...
Secretarul de stat în Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), Denisa Pătraşcu, s-a întâlnit, ieri, cu membrii asociaţiilor persoanelor cu dizabilităţi pentru a discuta posibilităţile de soluţionare a problemelor cu care se confruntă aceste persoane. Cu acest prilej, secretarul de stat ...
BULGARIA Raport negativ Ombudsmanul bulgar Konstantin Penchev a declarat că nu există argumente pentru ridicarea MCV-ului pentru Bulgaria, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, experţii germani au precizat că raportul din luna iulie va fi negativ. Raportul pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare ...
UNGARIA Victime române Patru pasageri ai unui microbuz înmatriculat în România au murit şi patru au fost răniţi, sâmbătă, pe Autostrada M1 din Ungaria, în urma coliziunii cu un autocamion cu numere de înmatriculare româneşti. Ministerul român al Afacerilor Externe a informat că poliţia din ...
Mii de apeluri la Ambulanţă şi sute de solicitări la Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, aşa se caracterizează weekendul trecut. Cadrele medicale au avut serios de lucru, fiind nevoite să acorde ajutor atât în cazuri minore, cât şi în cazuri majore. AU FOST TRASATE ...