Într-o analiză realizată de casa de brokeraj Noble Securities, sucursala din România, reiese că inflaţia în creştere accentuată este un argument în plus care demonstrează că aderarea României la moneda euro se va putea realiza într-un orizont îndepărtat. “Presupunând totuşi că România ar ...
Trecând peste răutăţile politice de care avem parte zi de zi, în România nu este totul chiar aşa de negru cum şi-ar dori poate unii politicieni dornici de publicitate. Potrivit prognozelor Fondului Monetar Internaţional (FMI), ţara noastră ar putea înregistra anul viitor o creştere economică mai mare ...
NE FURĂM SINGURI CĂCIULA?! Oficialii Comisiei Europene (CE) atrag atenţia asupra modului în care se fac „jocurile” când vine vorba de licitaţiile din România. În urma discuţiilor între oficialii Directoratului General pentru Piaţă şi Servicii Interne (DG Markt) şi autorităţile române pe ...
Autorităţile române au făcut paşi semnificativi pentru protejarea drepturilor minorităţilor naţionale şi combaterea discriminării împotriva romilor, însă continuă să existe prejudecăţi, relevă un raport al Comisiei pentru minorităţi a Consiliului Europei (CoE), făcut public vineri. În pofida ...
A început bătălia pentru multrâvnitele posturi de procuror general al României sau de şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Toată lumea are privirea aţintită către ceea ce se întâmplă la Parchetul General şi la DNA. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene (CE), Mark Gray, a declarat ...
„România este în situaţia unui pacient gata să iasă din spital, dar are nevoie de eforturi susţinute pentru a-şi reveni complet”, a declarat şeful departamentului pentru Finlanda, Bulgaria şi România din cadrul Directoratului General pentru Economie şi Finanţe al Comisiei Europene, Joost ...
ŞOC PUTERNIC Anul viitor, accizele vor fi calculate la un curs de 4,5223 lei/euro, anunţat ieri de Banca Centrală Europeană (BCE), rata fiind cu 5,2% mai mare faţă de cea utilizată în 2012 (4,3001 lei/euro). Potrivit Codului Fiscal, nivelul accizelor în lei este stabilit pe baza cursului de schimb valutar ...
Investitorii americani au aflat despre posibilităţile de business din România direct de la ministrul de externe, Titus Corlăţean, care s-a întâlnit la New York (SUA) cu reprezentanţii Consiliului de Afaceri Româno - American (AMRO). Membrii AMRO şi-au manifestat intenţia de a menţine un dialog constant cu ...
Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean a salutat, la întâlnirea de la New York de la sfârşitul săptămânii trecute, iniţiativa creării Consiliului de Afaceri Româno-American, exprimând convingerea că noua structură va deveni un partener important al Guvernului României în demersurile de ...
Comisia Europeană (CE) analizează situaţia Programelor Operaţionale Sectoriale (POS) derulate de România şi are în vedere o decizie de presuspendare, luând în calcul toate variantele, respectiv presuspendarea tuturor programelor, a unora dintre aceste programe sau doar a unor axe prioritare. Presuspendarea ...
Ziua Marinei, sărbătorită în fiecare an, pe 15 august, ar putea aduce la Constanţa turişti din întreaga ţară, dar şi din străinătate. Prezent la Constanţa, la Şcoala de vară din Turism, secretarul de stat în Ministerul Turismului, Cristian Bărhălescu, a declarat că urmează să se stabilească un ...
România ar putea trece la televiziunea digitală chiar în acest an, a declarat, la The Money Channel, ministrul Comunicaţiilor, Dan Nica. România şi-a luat angajamentul faţă de Uniunea Europeană de a finaliza tranziţia la televiziunea digitală până în anul 2012. Autorităţile române nu au respectat ...
Ministrul român al agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ieri, la Bruxelles, după o întrevedere cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn, că speră să se poată evita suspendarea plăţilor pentru programul operaţional pentru pescuit şi că autorităţile competente din România au ...
Ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, şi-a exprimat ieri îngrijorarea faţă de lipsa de interes a reprezentanţilor opiniei publice, a asociaţiilor profesionale şi de pacienţi, dar şi a sindicatelor faţă de noua lege a Sănătăţii. “Avem foarte puţine propuneri la proiectul pus în dezbatere ...
Medicamentele neesenţiale, ieftine, cu valoare până în 10 lei, cum ar fi expectorantele, vor fi eliminate din noua listă de compensate, deoarece pot fi susţinute de asigurat, dar costă fondul de sănătate aproape 20 milioane de euro anual, a anunţat, ieri, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi. \"Pachetul de ...
Ieri, la Novi Sad, Serbia, s-a desfăşurat Ziua Portului Constanţa. „Succesul de anul trecut şi interesul manifestat de partenerii din această zonă au determinat revenirea în portul de pe Dunăre. Peste 200 de reprezentanţi ai companiilor care activează în domeniul transporturilor şi logisticii din ...