Autorizaţiile de transport marfă care permit supraîncărcarea camioanelor vor fi eliminate la 30 aprilie, astfel de autorizaţii speciale urmând să fie menţinute doar pentru transporturile agabaritice şi bunurile indivizibile. „Valorile maxime ale maselor şi/sau dimensiunilor până la care se pot elibera autorizaţiile speciale de transport (ATS) sunt: 60 tone pentru masa totală, între una şi trei tone peste masa maximă admisă pentru axa simplă, dublă sau triplă, după caz, 3,20 metri pentru lăţime, 25 metri pentru lungime şi 4 metri pentru înălţime”, se arată într-un proiect pentru elaborarea normelor privind autorizarea şi desfăşurarea circulaţiei vehiculelor rutiere cu mase peste maxima admisă, elaborat de reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Administraţiei şi Internelor. În prezent, dimensiunile vehiculului pentru care se pot elibera autorizaţiile sunt de 3,2 metri pentru lăţime, 4,2 metri pentru înălţime şi 30 de metri pentru lungime. Altă modificare este faptul că, în cazul în care au loc modificări ale traseelor, solicitantul autorizaţiei nu mai este obligat să ceară eliberarea unui nou ATS, ci i se va calcula o nouă valoare a tarifului în funcţie de numărul de kilometri parcurşi şi tipul drumului. ATS sunt eliberate, în funcţie de tipul de drum - naţional sau judeţean, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, cu unităţile subordonate, sau de către autorităţile locale. Astfel, ATS-urile pot fi eliberate pe loc (la Agenţiile de Control şi Încasare şi la echipajele mobile de control şi autorizare a transporturilor rutiere), în patru zile (la Secţiile Naţionale de drumuri), opt zile (la Direcţiile Regionale de Drumuri) şi 15 zile la CNADNR şi autorităţile locale. În prezent, documentul este eliberat pe loc sau în maximum 30 de zile. Totodată, taxa pentru eliberarea documentului va fi plătită doar la CNADNR şi nu şi la Autoritatea Rutieră Română, ca în prezent.