Magistraţii Curţii de Apel Piteşti l-au condamnat definitiv, la şase ani şi opt luni de închisoare, pe Simion Chirilă Ip-Rustem, bărbatul acuzat că, în anul 2011, a furat aproape 23 de kilograme de bijuterii dintr-o maşină care se deplasa pe autostrada A1, Bucureşti - Piteşti. Judecătorii au redus astfel, cu trei ani şi patru luni, pedeapsa dispusă pe 23 septembrie 2013 împotriva suspectului de Tribunalul Argeş, care l-a condamnat la zece ani de închisoare. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti au menţinut, însă, prevederile sentinţei Tribunalului Argeş, care a dispus ca Simion Chirilă Ip-Rustem să plătească părţii civile, SC Diamanti Veri SRL Bucureşti, suma de 2.411.713,26 lei, cu titlu de despăgubiri civile, şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 17.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 16.380 lei în faza de urmărire penală.
Amintim că, în luna august a anului 2011, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş a fost alertat că, la kilometrul 83, pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, două persoane care se deplasau cu un Volkswagen Passat au fost oprite în trafic de trei bărbaţi ce se aflau într-un autoturism de culoare neagră. “Aceştia aveau feţele acoperite şi, prin ameninţare, au luat din portbagajul autoturismului oprit cantitatea de 22,7 kilograme de bijuterii, despre care victimele afirmă că sunt din aur”, preciza atunci IPJ Argeş. Totodată, cei trei le-au luat victimelor cheile Volkswagen-ului, dispărând apoi în direcţia Piteşti. Bijuteriile furate aparţineau firmei Diamanti Veri, condusă de un cetăţean turc, iar aurul nu era asigurat. Iniţial, s-a estimat că valoarea bijuteriilor furate ar depăşi un milion de euro, ulterior reprezentanţi ai societăţii păgubite afirmând că prejudiciul s-ar ridica la aproximativ 650.000 de euro. Pe 17 ianuarie 2014, Simion Chirilă Ip-Rustem a încercat să se spânzure în Penitenciarul Colibaşi, dar a fost salvat de angajaţii închisorii.