Liderul rus Dmitri Medvedev a semnat, luni, legea care ratifica un memorandum internaţional privind construcţia unei autostrăzi care va înconjura Marea Neagră, se arată într-un comunicat al administraţiei de la Kremlin. Cu o lungime de 7.100 de kilometri, această autostradă va traversa Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, România, Grecia şi Bulgaria. Proiectul are ca scop dezvoltarea economică şi socială atât în bazinul Mării Negre, cât şi în Europa, precizează sursa citată. Memorandumul a fost semnat în aprilie 2007, la Belgrad, de către guvernele ţărilor membre ale Organizaţiei pentru cooperare economică la Marea Neagră. Documentul a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani, însă dacă două treimi din ţările semnatare nu reclamă rezilierea sa, acesta va fi prelungit pentru încă cinci ani. La finele lunii noiembrie, preşedinţii rus şi ucrainean, Dmitri Medvedev şi Viktor Ianukovici, au semnat un memorandum privind construcţia unui pod în strâmtoarea Kerci (care leagă Marea Azov de Marea Neagră). Acest pod va reprezenta un element important pentru autostrada care va înconjura Marea Neagră.