Dacă ar exista un curs pentru guvernanţii din întreaga lume în ceea ce priveşte realizarea infrastructurii rutiere, iar acest curs ar avea şi un capitol intitulat „Aşa nu!!”, atunci România ar fi locul ideal pentru predarea acestuia. Astfel, după predarea primelor capitole despre cum se realizează drumuri, autostrăzi, străzi suspendate, poduri în state precum Japonia, China, Germania, Franţa etc. (practic orice stat în afară de România, pentru că şi Botswana ne-a luat la acest capitol), când ajungem la „Aşa nu!”, guvernanţii din întreaga lume ar putea veni în ţara noastră pentru a admira „opera” guvernanţilor portocalii. Lăsând modestia deoparte, putem lesne afirma că ar avea ce să vadă. La urma urmei, în ce stat mai poţi întâlni zeci de firme contractoare pentru o singură autostradă? Partea bună (incredibil, dar există şi aşa ceva) o reprezintă faptul că reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu s-au gândit să aloce fiecare zece kilometri de autostradă unui constructor diferit. Partea proastă (aici nu avem motive să ne mai minunăm) o reprezintă faptul că ne putem trezi că avem finalizat doar mijlocul căii rutiere, care nu poate fi folosit pentru că la cele două capete încă se lucrează. De altfel, o asemenea situaţie s-a şi întâmplat, pe raza localităţii Cluj. Tot acolo, localnicii unui sat s-au trezit că nu se mai pot duce cu vitele la păşune pentru că satul lor şi locul de păşunat al animalelor au fost despărţite de o autostradă. Un alt exemplu negativ în ceea ce priveşte modul distructiv prin care Ministerul Transporturilor a înţeles să facă drumuri îl constituie şi Autostrada Soarelui (A2), de la Bucureşti la Constanţa, care nu este finalizată nici la aproape 40 de ani de la proiectare. Construirea A2 a început în regimul comunist, pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, primul tronson, Feteşti - Cernavodă, fiind dat în folosinţă în 1987 (!!!). După căderea comunismului în 1989, construirea autostrăzii a continuat pentru o scurtă perioadă de timp, dar în cele din urmă în 1993 a fost oprită din cauza lipsei resurselor financiare, pentru a fi continuată după 1998. Cu toate astea, în prezent, din cei 197 de kilometri, doar 166 au fost finalizaţi.