Încăsările prin punctul de taxare de la podul Feteşti-Cernavodă se ridică la aproximativ 400.000 de lei pe zi, bani ce pot fi folosiţi pentru a face “jumătate din deszăpezire”, a declarat, ieri, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, acuzîndu-l pe predecesorul său, Ludovic Orban, că nu a introdus mai devreme această taxă. „Încasările sînt între 300.000 şi 400.000 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă pe an cu care putem face jumătate din deszăpezire. Dacă nu o facem cu banii de aici, luăm fonduri de la bugetul de stat şi nu mai facem zece kilometri de autostradă”, a declarat, ieri, Berceanu. El a precizat că zilele cu cele mai mari încasări nu sînt neapărat cele de la sfîrşitul săptămînii, cînd lumea se îndreaptă sau se întoarce de pe litoral, ci în timpul săptămînii, atunci cînd trec mai multe camioane prin punctul de taxare de la Feteşti. “Nu este neapărat un venit mai mare în weekend pentru că, la sfîrşitul săptămînii, sînt foarte puţine camioane şi foarte multe maşini mici care plătesc puţin, iar în timpul săptămînii sînt mult mai multe camioane care au taxa mai mare”, a mai spus ministrul Transporturilor, care a precizat că odată cu introducerea acestui punct de taxare, a putut fi observat şi traficul către sau dinspre litoral, înregistrîndu-se şi cîte 30.000 de autovehicule pe zi. Radu Berceanu l-a acuzat pe fostul ministru al Transporturilor că nu a introdus mai devreme acest punct de taxare, susţinînd că astfel Compania Naţională de Autostrăzi a pierdut sume importante. El a mai spus că “principalii acuzatori” ai acestei taxe nu sînt turiştii care merg la mare, ci şoferii camioanelor. “Foarte deranjaţi nu sînt cei care merg cu autoturisme, foarte deranjaţi sînt cei de la camioane, nu atît din cauza taxei, ci pentru că am început să controlăm rovinieta, am început să controlăm încărcătura, am început să controlăm documentele. Pînă acum în România era nu “land of choice”, ci “nobody’s land” din punctul acesta de vedere. Am văzut că toţi care trec în Austria sau Ungaria se reped să-şi cumpere rovinietă, iar la noi avem chiar acolo microbuze de navetă care au rovinietă de o zi”, a afirmat Berceanu. El a susţinut, de asemenea, că “sînt mai rare perioadele aglomerate în punctul de taxare decît cele neaglomerate” şi că nu se pot face modificări doar pentru nişte vîrfuri de trafic excepţionale. “Am verificat permanent cam cît timp se stă acolo. Majoritatea timpului nu se stă deloc, e o maşină, sînt două maşini, şapte maşini, zece maşini. Dar să ştiţi că nici nu vom putea vreodată să dimensionăm toate lucrurile pentru nişte vîrfuri excepţionale. O astfel de chestiune nu poate fi dimensionată pentru un vîrf care apare de patru ori pe vară pentru că sînt nişte costuri mari, care nu se justifică. Eu am fost şi în Italia, am fost în Franţa, unde am stat şi cîte două ore la cîte un punct de plată. Se întîmplă şi acolo cînd pleacă toţi în concediu”, a adăugat Berceanu. Menţionăm că, începînd de lunea trecută, şoferii plătesc taxă pentru utilizarea podului Feteşti-Cernavodă, cuantumul acesteia, stabilit în funcţie de tipul autovehiculului. Astfel, şoferii achită pentru o trecere şapte lei în cazul motocicletelor, zece lei pentru autoturisme şi 35 de lei pentru microbuze şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată de sub 12 tone. Pentru autobuze, autocare şi autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu maximum trei axe (inclusiv) taxa a fost stabilită la 47 de lei, iar pentru camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12 tone şi cu minimum patru axe tariful este de 68 de lei pentru o trecere, potrivit Companiei de Drumuri. Din cauza acestei taxe, la punctele de taxare s-au format cozi de mai mulţi kilometri. În prima zi de taxare, şirul de maşini atinsese lungimea de peste zece kilometri.
“Nicăieri în în lume nu se face naveta pe autostrăzi”
Cît despre problema locuitorilor din Feteşti, Berceanu spune că cei care circulă pe autostradă zilnic pentru a ajunge la serviciu nu au motive să fie nemulţumiţi de introducerea taxei de trecere a podului, susţinînd că autostrada nu e pentru navetişti, iar aceştia au la dispoziţie şi trenuri. “Nicăieri în lume nu se face naveta pe autostrăzi. Cine vrea să facă naveta pe autostradă, n-are decît. Sînt vreo patru trenuri într-un sens, vreo patru în alt sens, sînt autobuze, microbuze. Deci, dacă vor să se ducă cu maşina, plătesc taxa. Dacă nu, se duc cu autobuzele cu trenul”, a afirmat Berceanu. El a spus că printre nemulţumiţi sînt şi angajaţii de la Centrala Nuclear-Electrică de la Cernavodă, deşi aceştia au salarii mari. “De exemplu, cei care lucrează la Centrala de la Cernavodă, dacă cumva o să mai aibă probleme, eu o să dau publicităţii salariile de la Cernavodă”, a avertizat ministrul Transporturilor. Amintim că deputatul PNL de Feteşti-Ţăndărei Cristina Pocora a lansat, vineri, o campanie de strîngere de semnături pentru anularea taxei de trecere a podului Feteşti - Cernavodă în cazul locuitorilor din zonă, urmînd ca listele de semnături să-i fie înmînate ministrului Berceanu.