Autostrăzile au nevoie de 5 miliarde de lei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autostrăzile au nevoie de 5 miliarde de lei

Justiție 22 Noiembrie 2010 / 00:00 477 accesări

Conform directorului Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR), instituţia pe care o conduce are nevoie de 4,994 miliarde de lei, circa 1,2 miliarde de euro în 2011, pentru a finanţa la nivelul dorit proiectele de construcţie de autostrăzi. Suma respectivă ar trebui să provină de la bugetul de stat, din credite externe şi din fonduri europene, reprezentând 83% din valoarea totală a bugetului de investiţii al CNADNR din 2010. În eventualitatea în care banii nu vor fi suficienţi pentru a realiza obiectivele companiei, aceasta va putea să apeleze la un fond alocat de Ministerul Finanţelor Publice, a declarat Costache. \"În ceea ce priveşte co-finanţările pentru proiectele finanţate din fonduri structurale şi de coeziune, pe lângă limita prevăzută în bugetul de stat, la Ministerul Finanţelor Publice va exista anul viitor un fond de tip “buffer”, din care ministerele vor primi alocări suplimentare în funcţie de cantitatea de fonduri europene absorbite\", a precizat Liviu Costache.



12