Un Volkswagen Passat furat din Spania, cu numere de Bulgaria, a fost descoperit luni noaptea, în trafic, la Constanţa. Autoturismul a fost oprit la intersecţia bulevardului Mamaia cu Aurel Vlaicu pentru un control de rutină, de poliţiştii Secţiei 2. Oamenii legii spun că bucureşteanul A.G., de 44 de ani, care se afla la volanul autoturismului înmatriculat TX 0649 TX, a oprit la semnalele poliţiştilor şi le-a prezentat actele maşinii. Verificările efectuate de poliţişti în baza de date au scos la iveală faptul că actele maşinii sunt false, iar autoturismul figurează ca fiind furat din 20 august 2010. În timpul audierilor, şoferul le-a spus anchetatorilor că a cumpărat autoturismul din Bucureşti, de la un târg auto, şi că nu ştia că acesta este furat. Poliţiştii îl cercetează pe bucureştean pentru tăinuire de furt de auto din străinătate şi uz de fals. Cazul a fost preluat de lucrătorii Serviciului Furturi Auto, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ)Constanţa, care vor stabili împrejurările în care a fost cumpărat autoturismul şi partea de vină a actualului proprietar. Maşina a fost confiscată şi urmează să fie restituită proprietarului spaniol.
STATISTICI. Oamenii legii spun că mii de automobile cu acte false circulă pe străzile din România, iar de la începutul anului s-au descoperit 800 de maşini furate. Statisticile la nivel naţional arată că, în primele trei luni ale acestui an, s-au înregistrat 952 de furturi de autovehicule, cu 20% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Din maşinile furate în 2010, oamenii legii au recuperat 546, iar din cele furate în acest an, 496. La Constanţa, în 2010 au fost înregistrate 212 furturi de autoturisme, iar în primele patru luni ale acestui an 76, ceea ce reprezintă o creştere cu 28% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit oamenilor legii, majoritatea autoturismelor furate depistate au fost recuperate.
METODE. Poliţiştii spun că metodele folosite de hoţii de maşini sunt diverse. Una dintre ele este „închirierea” unor maşini din străinătate prin intermediul unor „săgeţi” şi falsificarea actelor după aducerea autoturismelor în România, cei care se ocupă de contrafacere fiind capii reţelelor. Conform poliţiştilor, de cele mai multe ori, maşinile sunt trecute pe numele unor firme radiate sau sunt copiate de pe internet codurile unora active. Pentru a scăpa de maşină mai repede, hoţii o vând la un preţ avantajos. În alte cazuri, hoţii îi urmăresc pe proprietarii maşinilor şi, într-un moment de neatenţie, când şoferul lasă motorul pornit şi pleacă, hoţul se urcă la volan şi demarează în trombă. Mai nou, infractorii se folosesc de tehnologii avansate.
Ei folosesc un aparat pentru a intra pe frecvenţa alarmelor şi le dezactivează şi apoi forţează încuietoarea portierei. După ce urcă în maşină, cu un laptop conectat la computerul de bord, pornesc autoturismul şi se fac nevăzuţi. Oamenii legii spun că românii au învăţat aceste metode de la hoţii polonezi şi sârbi. În alte cazuri, pentru a scoate maşinile peste graniţă, hoţii schimbă seria motorului, înlocuind-o cu una falsă printr-o sudură foarte fină.
COLABORARE ROMÂNO-BULGARĂ. Pentru că, în ultima perioadă, în România au apărut din ce în ce mai multe maşini înmatriculate în Bulgaria, în cursul anului trecut, poliţiştii români au fost instruiţi de cei bulgari. Aceştia i-au învăţat pe români cum să citească datele din actele de înmatriculare ale maşinilor din Bulgaria. De asemenea, poliţiştii bulgari au pus la dispoziţia omologilor români o bază de date în care au introdus 6.000 de maşini bulgăreşti scoase din circulaţie pentru neplata la zi a impozitelor. În cadrul unei operaţiuni pentru depistarea maşinilor furate, în luna august a anului trecut, poliţiştii bulgari au arestat doi români din Buzău care se aflau în Bulgaria pentru a se întâlni cu membrii unei grupări care se ocupa cu importul de maşini furate din vestul Europei.