Autoturism vandalizat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Autoturism vandalizat

Eveniment 06 Septembrie 2010 / 00:00 1084 accesări

Doi tineri din localitatea constănţeană Mihail Kogălniceanu s-au ales cu dosare penale după ce, în timpul unei răfuieli, au spart geamurile unui autoturism. Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 de Claudiu Smărăndescu asupra faptului că Nicuşor Dima, de 20 de ani, şi Mihăiţă Purichea, de 29 de ani, ambii din localitate, i-au distrus autoturismul. În urma cercetărilor efectuate, oamenii legii au descoperit că cei doi suspecţi au avut o discuţie mai aprinsă, în curtea reclamantului, cu Ionuţ Zugravu, pe fondul unei datorii mai vechi. Pentru că nu au ajuns la un consens, între cei trei a izbucnit un scandal în timpul căruia Dima şi Purichea au spart două geamuri ale autoturismului ce-i aparţine lui Smărăndescu. Cei doi tineri sunt cercetaţi în prezent în stare de libertate sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere. Totodată, Ionuţ Zugravu urmează să se prezinte la Serviciul de Medicină Legală Constanţa, iar în funcţie de expertiza medicilor anchetatorii vor stabili dacă Nicuşor Dima şi Mihăiţă Purichea vor fi cercetaţi şi pentru lovire sau alte violenţe.



12