Băncile comerciale au un stoc mare de cereri de credit pe care nu vor să le onoreze din cauza lipsei de finanţare pe termen lung, deşi susţin că alta este cauza blocajului creditării, şi anume noul regulament BNR, care le limitează activitatea. Directorul Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională a României (BNR), Nicolae Cinteză, a declarat că, în luna octombrie, băncile care au aplicat noul regulament de creditare a populaţiei \"se numără pe degetele de la o mînă\", astfel că motivul invocat de bancheri nu se susţine Potrivit oficialului băncii centrale, la persoanele cu venituri înalte, gradul maxim de îndatorare scade prin aplicarea noilor norme cu 4% pentru creditele în lei şi 6% pentru cele în euro. El a recunoscut însă că la clienţii cu venituri medii, de 400-500 de euro, gradul maxim de îndatorare scade şi cu pînă la 14%. Totuşi, Cinteză consideră că, la veniturile medii, un grad de îndatorare de jumătate din sumele de care dispun clienţii lunar este rezonabil. \"Grija bancherilor este alta. Vocalismul are alt substrat. Au fost creditaţi dezvoltatori imobiliari care, în momentul de faţă, nu au desfacere asigurată. Sînt constructori care nu pot să vîndă\", a spus Cinteză. El a atras atenţia că în contextul crizei, care va lovi şi România, şi al reducerii activităţii, al disponibilizărilor, băncile ar putea fi afectate din punct de vedere al rambursării unor credite acordate într-o perioadă în care indicatorii arătau bine.