Avalanşă de naşteri premature

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Constanţa. Spitalul de Urgenţă

Avalanşă de naşteri premature

Eveniment 13 Martie 2010 / 00:00 617 accesări

În primele zile ale lunii martie, numai la secţia Neonatologie I din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa au venit pe lume 12 prematuri, doi dintre ei cu malformaţii extrem de grave, incompatibile cu viaţa. Şeful Clinicii, dr. Teodora Bucur, spune că „avem de-a face cu o avalanşă de naşteri premature”. „Sunt foarte mulţi nou-născuţi - spre deosebire de lunile trecute - care au venit pe lume înainte de termen, cu greutăţi mici, de până-n două kilograme. Am făcut şi facem tot posibilul să-i salvăm, însă avem de-a face şi cu situaţii critice. De exemplu, zilele trecute am avut doi prematuri cu plurimalformaţii, extrem de grave. Au fost imediat consultaţi de mai mulţi medici, pe diferite specialităţi, însă nu s-a mai putut face nimic pentru ei, decedând la scurt timp”, a declarat dr. Bucur. Şeful Maternităţii Constanţa, prof. univ. dr. Vlad Tica, spune că, în general, condiţiile socio-economice constituie cel mai important factor de risc pentru naşterile premature. El recomandă viitoarelor mămici să nu neglijeze starea de sănătatea şi să meargă la consultul periodic, mai întâi la medicul de familie, care trebuie să ia în evidenţă femeia gravidă, iar apoi la medicul ginecolog, care va fi atent cu sarcina femeii până-n ultima clipă. „S-a putut observa că cele mai multe mămici, dintre cele care au adus pe lume prematurii, nu au fost la consult pentru a le supraveghea sarcina, mai ales că erau în evidenţe cu afecţiuni cronice”, a mai explicat dr. Bucur. Specialiştii spun că printre factorii de risc care pot provoca naşterea prematură se numără: infecţii vaginale şi ale tractului urinar, fumatul, stresul, consumul de droguri (canabis, ecstasy sau cocaină), avorturi făcute în trecut.



12