Avanpremiere româneşti, la un festival de film al debutanţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avanpremiere româneşti, la un festival de film al debutanţilor

Cultură 23 Septembrie 2009 / 00:00 414 accesări

În această săptămînă, pe harta cinematografică a festivalurilor din România apare un nou punct: Iaşiul. Din 25 septembrie şi pînă pe 3 octombrie se va derula aici IIFF, adică un festival internaţional independent, al cărui program se va ocupa, în principal, de primul film, deci va fi consacrat începătorilor. În cadrul evenimentului se vor acorda şi premii relativ consistente, în valoare totală de 25.000 euro.

Festivalul va antrena energii artistice din mai multe genuri: ficţiune, documentar, animaţie (lung şi scurtmetraje), „terenul” fiind, deja, pregătit printr-un şir de acţiuni ce vin să antreneze interesul cinefililor. Pînă acum, s-a desfăşurat un ciclu al cineclubiştilor, la care au fost invitaţi tineri cineaşti de profil internaţional. La această oră s-au stabilit deja juriile. Iată, în sfîrşit, o ieşeancă invitată în fruntea celui mai de seamă conclav decizional, cel al lungmetrajelor. Este vorba de Anamaria Marinca, pe care, între timp, o serie de alte mari festivaluri au cooptat-o în diverse jurii, însă, de această dată, ea va fi preşedinta. O merita cu prisosinţă, mai ales că se află la ea acasă, acolo unde a crescut, a copilărit, a învăţat actoria şi de unde s-a lansat, la Cannes, în 2007, cu un film tot al unui ieşean, Cristian Mungiu.

Să ne aruncăm ochii peste programul acestei dintîi ediţii. La lungmetraje participă 11 filme de debut, dintre care trei din România. Dintre cele 17 documentare, venind din Spania, Marea Britanie, Mexic, Elveţia, Franţa, Statele Unite ale Americii, unul reprezintă Republica Moldova („O mamă din împărăţia umbrelor\") şi trei din România. Acestea din urmă sînt: „A fost odată în Transilvania\" (regia - Manuela Morar), „Constantin şi Elena\" (regia - Andrei Dăscălescu) şi „Australia\" (regia - Claudiu Mitcu). La secţiunea Scurtmetraje vor fi proiectate 31 de titluri, printre acestea şi „Nina\" de Ruxandra Ghiţescu, cu Andreea Gramoşteanu în distribuţie.

Festivalul acordă atenţia aşteptată, şi cuvenită, producţiei româneşti. Vom avea, aşadar, trei avanpremiere. Primul, care şi deschide festivalul, prefaţînd apropiata lui intrare în cinematografe, va fi „Amintiri din Epoca de Aur\", a cărui premieră mondială a avut loc la Cannes. Celelalte două producţii sînt: „Cele ce plutesc\", în regia lui Mircea Daneliuc (cu Valentin Popescu) şi „Tanti\" de Şerban Marinescu (cu Cecilia Bîrbora în rolul principal).



12