Avans record pentru Cristina Kirchner înaintea prezidenţialelor din Argentina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avans record pentru Cristina Kirchner înaintea prezidenţialelor din Argentina

Externe 22 Octombrie 2011 / 00:00 376 accesări

Preşedintele argentinian, Cristina Kirchner, este favorită la alegerile prezidenţiale de duminică, cu un avans de aproape 40% faţă de rivalul său, graţie unei creşteri economice record, a unei opoziţii divizate şi a unei creşteri de popularitate după moartea soţului său. Toate sondajele o creditează pe Kirchner, în vârstă de 58 de ani, candidata Frontului pentru Victorie (peronism de centru-stânga) cu 51-55,4% din voturi, faţă de doar 12,4% cu cât este creditat principalul său rival, socialistul Hermes Binner. Pentru a fi aleasă din primul tur, ea va trebui să obţină peste 45% din voturi sau peste 40% şi o diferenţă de 10% faţă de principalul său rival, în timp ce la urne sunt chemaţi 28,8 milioane de argentinieni. Ricardo Alfonsin (radical), fiul fostului preşedinte Raul Alfonsin (1983-1989), se află pe locul trei, chiar în faţa peronistului disident Alberto Rodriguez Saa. Încă de la alegerile primare din 14 august, când Kirchner a câştigat cu peste 50% din voturi, se ştia că diferenţa este imposibil de recuperat de rivalii săi.

Popularitatea Cristinei Kirchner se datorează în mare parte politicii sale economice şi sociale. Creşterea economică a Argentinei a fost 8%, în medie, de la preluarea puterii de către soţul şi predecesorul său, Nestor Kirchner (2003-2007), care a murit în octombrie 2010, cu excepţia lui 2009 (0,9%), marcat de criza internaţională. Consumul este în plină dezvoltare şi rata şomajului abia depăşeşte 7%. Argentina beneficiază de creşterea preţurilor la materiile prime, în special soia, fiind cel de-al treilea producător de soia din lume. Nestor Kirchner a reuşit să scoată Argentina din criza economică din 2001-2002, pariind pe o relansare a consumului, restructurând datoria cu succes şi fără ajutorul FMI. Inflaţia, care atinge 25% potrivit economiştilor, nu mai mult decât corupţia, lipsa de securitate sau criticile feroce ale celor două ziare principale din ţară nu au afectat popularitatea preşedintei. Familia Kirchner a împărţit puterea timp de şapte ani. Cristina Kirchner a ştiut să umple rapid vidul lăsat de soţul său, pentru a se impune ca singurul stăpân la bord.

Argentinienii vor reînnoi duminică şi 50% dintre mandatele de deputat şi o treime dintre cele de senator. Partidul aflat la putere urmează să recupereze în cele două Camere majoritatea pierdută în 2009, în momentul în care a fost lansată o dezbatere privind revizuirea Constituţiei pentru a permite realegerea pe termen nedefinit a Cristinei Kirchner.



12