Avantajele energiei verzi pentru comuna Adamclisi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avantajele energiei verzi pentru comuna Adamclisi

Politică 03 Ianuarie 2015 / 00:00 629 accesări

Începând din aprilie, instituțiile publice din Adamclisi vor fi alimentate cu energie electrică produsă de turbina eoliană și instalația de biogaz proprie. După ce a fost pregătit terenul pentru cele două instalații, în cel mai scurt timp vor fi montate piesele principale. Lucrările sunt finanțate din fonduri europene, costurile fiind de peste cinci milioane de euro. Pe lângă alimentarea cu energie a instituțiilor publice, turbina eoliană și instalația de biogaz vor asigura energia necesară iluminatului stradal. În plus, dacă va fi produsă suficientă energie, vor putea fi alimentate și centralele de încălzire din școli și dispensare. În acest fel, autoritățile locale vor scăpa de cheltuielile la utilități. În plus, pentru că instalația de biogaz folosește deșeurile drept combustibil, nu va mai exista problema depozitării gunoaielor. De asemenea, instalația de biogaz va produce și fertilizatori benefici pentru culturile agricole.



12