22 Noiembrie 2024, 20:20
În această dimineață s-a declanșat o avarie în stația de transformare 110/20/10 kV Centru, fiind afectați consumatorii din zona centrală, Tomis I, Tomis II și Dacia. Echipele Enel au intervenit imediat, iar după primele manevre s-au repus sub tensiune zonele care puteau fi preluate din alte surse. Echipele de intervenție Enel Distribuție Dobrogea fac operațiunile de conectare prin grup electrogen (generator) a consumatorilor stategici din zona: ISU, Pompieri, Jandarmeria și sediul ITM. Au fost afectati şi consumatorii situați în perimetrul: strada Decebal până la strada Nicolae Iorga - Capitol - strada Lahovari până la Spitalul Militar. Potrivit reprezentanților Enel, în curând, toți consumatorii afectați vor fi realimentați.