Reprezentanţii SC RAJA SA Constanţa au anunţat că, începând de ieri, ora 19.00, şi până astăzi, la ora 23.00, locuitorii comunei Castelu nu beneficiază de apă. Măsura întreruperii furnizării apei potabile a fost luată pentru a permite executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la conducta magistrală de alimentare cu apă. Pentru remedierea avariei, se intervine cu mai multe ehipe de lucrători dotate cu toate utilajele necesare dar, fiind vorba de o conductă magistrală, ce asigură alimentarea cu apă a localităţii Castelu, din sursele de subteran de la Medgidia, pentru golirea şi intrarea din nou sub presiune a conductei este nevoie de aproximativ 14 ore. Din acest motiv, furnizarea apei potabile este întreruptă aproape 24 ore. „Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un timp cât mai scurt”, a declarat purtătorul de cuvânt al RAJA, Irina Oprea. (A.J.)