Ştim că Guvernele Boc X au reuşit contraperformanţa de a bloca numeroase fonduri europene pentru că cei care ar fi trebuit să vegheze la buna derulare a proiectelor au încercat să fenteze legile UE şi să bage în buzunare bani europeni. Două dintre ele sunt Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), care au fost blocate mai bine de un an. Ştim şi că guvernele care s-au succedat au reuşit deblocarea acestora, dar asta nu înseamnă că, în timpul în care programele au fost blocate, nu s-au pierdut mulţi bani comunitari. Ne amintim, de asemenea, că, odată cu reorganizarea Executivului, autorităţile de management ale celor două programe au trecut din subordinea Ministerului Muncii şi al Economiei în custodia Ministerului Fondurilor Europene (MFE). Şeful MFE, Eugen Teodorovici, a declarat, ieri, că s-au descoperit „lucruri mai puţin plăcute“ după preluarea, de la 1 martie, a celor două autorităţi de management. Chiar şi aşa, MFE şi-a propus să încheie contracte de finanţare de aproximativ 1,3 miliarde de euro pe POS CCE şi POS DRU, până la finalul lunii aprilie. „Sperăm să recuperăm din întârzieri şi până la finalul lunii aprilie vrem să încheiem absolut toate contractele de finanţare pe cele două programe. Din cei 1,3 miliarde de euro, 300 de milioane de euro sunt pentru partea privată, pentru POS CCE, şi diferenţa - pentru capital uman, POS DRU“, a declarat Teodorovici.
FĂRĂ HÂRTII!!! Aceasta înseamnă că la proiectele care sunt deja depuse se va încheia evaluarea acestora şi vor fi semnate contracte de finanţare. Ministrul Fondurilor Europene a precizat că mai sunt bani care trebuie cheltuiţi pe POS CCE şi POS DRU şi se vor lansa apeluri noi „pe zone extrem de importante pentru economie“. „Vrem să folosim banii pe zone unde proiectele se derulează cât mai simplu şi pe termen cât mai scurt“, a mai spus Teodorovici. Totodată, el a precizat că MFE vrea să elimine scrisoarea de garanţie bancară şi documentele în format pe hârtie. „Acest lucru se va întâmpla, sper, până la final de an, astfel încât şi această presiune continuă să dispară. Este oricum o obligaţie a regulamentului european actual ca, până în 2016, astfel de comunicare pe hârtie să dispară“, a mai spus Teodorovici.