Avem bancă de piele. Rezerva acoperă necesarul pentru victimele „Colectiv“!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
”Medicii noștri pot gestiona situația...”

Avem bancă de piele. Rezerva acoperă necesarul pentru victimele „Colectiv“!

Sănătate 01 Noiembrie 2015 / 18:49 1018 accesări

În multe dintre cazurile victimelor clubului ”Colectiv” se impun operații de chirurgie plastică și reparatorie, fapt ce presupune, printre altele, o cantitate mare de piele. Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a anunțat că există o bancă de piele în România, de câteva luni, iar rezerva existentă poate acoperi cererea de acum pentru victimele incendiului din clubul „Colectiv“. ”Sunt însă și foarte mulți donatori care și-au exprimat această dorință. Evident că noi acceptăm orice ajutor din partea donatorilor, nu refuzăm pe nimeni, doar vor fi evaluați și vor fi înștiințați de noi”, a spus demnitarul. El a precizat că operațiile de chirurgie plastică și reparatorie încă nu au început, adăugând că probabil acest lucru se va întâmpla de luni - marți. Bănicioiu a mai spus că se va încerca o reconstrucție facială care să se apropie cât mai mult de ce a fost înainte, iar statul român acoperă toate costurile. ”De anul trecut avem un program de pacienţi critici şi acum îi vedem utilitatea”, a declarat ministrul Sănătății.

AJUTOR DIN AFARĂ De tragedia din București au aflat și medicii din alte țări, care nu au stat pe gânduri și au anunțat că își oferă sprijinul. Pe lângă israelieni, care sunt deja în spitale din București, și-au oferit ajutorul medici din Franța, Germania, Republica Moldova. ”Medicii noștri pot gestiona situația...”, a declarat demnitarul român.

Ambasadorul Franţei, François Saint-Paul, a anunţat că duminică seară va sosi la Bucureşti o echipă de doi medici francezi, unii dintre cei mai buni specialişti în domeniul arsurilor. ”Aş vrea, în primul rând, să exprim cele mai sincere condoleanţe din partea Franţei pentru această tragedie. Îmi amintesc solidaritatea României când am avut atentatul de la Charlie Hebdo în Franţa şi aş vrea să demonstrez azi solidaritarea noastră”, a spus François Saint-Paul, care a făcut declaraţiile de presă în limba română. Oficialul a mers, duminică, la locul tragediei, unde a depus flori şi a aprins o lumânare.​



12