24 Noiembrie 2024, 11:15
Cursul anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a rămas ieri la cotaţiile din ziua anterioară, plasându-se foarte aproape de pragul de 4,42 lei/euro, în linie cu evoluția monedelor din regiune. Pe de altă parte, referinţa pentru dolar a urcat cu 0,94 bani, la 3,5371 lei, în contextul întăririi monedei americane faţă de euro, în pieţele financiare externe. Totodată, paritatea pentru francul eleveţian a urcat cu 0,34 bani, la 3,6697 lei. În regiune, forintul şi zlotul au stagnat în raport cu moneda europeană. Indicatorul ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru cele mai multe credite în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a scăzut ușor, de la 1,88 la 1,83% pe an.