De acum ne putem mândri cu unul dintre cele mai moderne Ambulatorii TBC din ţară, fapt apreciat de cel care a vegheat mai bine de 25 de ani în specialitatea de pneumologie din România, prof. univ. dr. Constantin Didilescu, de la Institutul „Marius Nasta” din Bucureşti. Profesorul, prezent la inaugurarea Ambulatoriului TBC Constanţa, a făcut această remarcă după ce a monitorizat atent toate unităţile similare din ţară. Oficialul a adus cuvinte de laudă şi la adresa personalului medical constănţean, observând o implicare deosebită în desfăşurarea actului medical, dar şi la adresa autorităţilor, respectiv la adresa Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), pentru care Sănătatea constituie o prioritate, fapt demonstrat de nenumărate ori. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, vizibil emoţionat de remarcile profesorului Didilescu, a apreciat că finalizarea unor asemenea proiecte ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o normalitate, nicidecum „un fenomen extraordinar”. De asemenea, preşedintele CJC a spus că lupta împotriva TBC de la nivelul judeţului nostru trebuie să fie permanentă, mai ales că, potrivit declaraţiilor directorului executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, dr. Constantin Dina, judeţul nostru ocupă locul cinci pe ţară în ceea ce priveşte incidenţa TBC. „Cetăţenii judeţului Constanţa merită un dispensar modern, merită servicii medicale de cea mai înaltă calitate”, a declarat preşedintele CJC. El aşteaptă din partea medicilor care vor profesa în cadrul noului Ambulatoriu TBC servicii medicale de înaltă calitate, mai ales că aparatura cu care a fost dotată unitatea sanitară este de ultimă generaţie. „Am făcut eforturi mari să achiziţionăm aparate de ultimă oră. Factorul politic, în loc să ne ajute, ne-a tot dat în cap. Chiar şi aşa, am reuşit să aducem constănţenilor calitate în actul medical”, a mai afirmat, mulţumit, Nicuşor Constantinescu. El a ţinut să sublinieze că performanţa nu se poate face numai cu promisiuni şi poveşti, aşa cum actualii guvernanţi procedează de ceva timp. Ce-i drept, oamenii au ajuns la saturaţie, ei vor să vadă rezultate, vor să aibă parte de servicii medicale de calitate. La nivelul judeţului nostru, constănţenii se pot bucura de asemenea servicii, un asemenea proiect, după trei ani de piedici, fiind finalizat.
SERVICII DE CALITATE ÎNALTĂ. Singurul Ambulatoriu TBC din Constanţa, ce aparţine de Spitalul de Pneumoftiziologie, îşi desfăşura activitatea în condiţii precare, deloc demne pentru o unitate medicală. Pacienţii erau consultaţi în încăperi care nu ofereau nici măcar minimul de confort impus de normele sanitare ale UE, cu podele rupte, pereţi cu tencuiala căzută, dotări insuficiente şi vechi de zeci de ani. Sala de aşteptare avea, de asemenea, o imagine deplorabilă. De-a lungul timpului s-a tot încercat un minim de igienizare, însă departe de ceea ce înseamnă amenajarea unei unităţi medicale la standardele anului 2011, în condiţiile în care fondurile erau aproape „0”. Eforturile celor care au avut în grijă ambulatoriul au fost inutile. Era clar că unitatea avea nevoie de investiţii importante, atât pentru modernizare, cât şi pentru dotare. Ambulatoriul de specialitate TBC din Constanţa a fost inclus într-un program operaţional regional de reabilitare a infrastructurii, modernizare, dezvoltare şi echipare. Ambulatoriul integrat al Spitalului TBC este acum cel mai modern din ţară şi beneficiază de cea mai mare investiţie în reabilitare şi dotări - 11,9 milioane lei, din care opt milioane din fonduri nerambursabile, 1,2 milioane lei de la stat şi aproape 500 mii lei de la CJC.