Avem constănţeni în finala Sci-Tech Challenge de la Londra

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A doua ediţie, la Constanţa

Avem constănţeni în finala Sci-Tech Challenge de la Londra

Social 24 Februarie 2014 / 00:00 1261 accesări

Peste 100 de elevi, de la 15 licee din judeţ, s-au întrecut sâmbătă, timp de şase ore, la Facultatea de Ştiinţe Economice de la Universitatea „Ovidius” Constanţa să găsească cele mai inovatoare soluţii la probleme de afaceri reale din tehnologie. Ei au participat la a doua ediţie a competiţiei naţionale în cadrul programului Sci-Tech Challenge, care se desfăşoară, pentru al doilea an, la Constanţa. Mai întâi, elevii care s-au calificat la concurs au desfăşurat mai multe activităţi, printre care şi pregătire cu oameni din mediul de afaceri şi completarea unui chestionar online pe care elevii îl parcurg pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele înainte de competiţie. Unul din membrii Junior Achievement-Young Enterprise România, Lucian Grămescu, a declarat că, în acest an, provocarea a fost ca elevii să găsească soluţii tehnologice şi ecologice pentru a lega Europa de la un capăt la altul, printr-o reţea de transport mult mai modernă şi mai rapidă faţă de cele prezente. „Prezentările elevilor au fost foarte interesante, ideea de tren şi de metrou a predominat, iar elevii s-au folosit de energia regenerabilă pentru a face transportul funcţional”, a declarat Lucian Grămescu.

LA SEDIUL MCLAREN Mai întâi au fost desemnate cele mai bune trei echipe şi, după aceea, au avut loc interviuri pentru a fi desemnaţi cei cinci elevi care vor participa la etapa internaţională ce va avea loc în primăvară, la sediul McLaren. „La interviul de grup, testăm individual spontaneitatea şi abilităţile de limba engleză pentru că, în acest an, finala va avea loc la Londra şi elevii trebuie să cunoască foarte bine această limbă. O să fie o experienţă interesantă la sediul McLaren, pentru că vor avea ocazia să vadă cabanele unde stau piloţii şi se vor plimba printre maşinile de Formula 1”, a spus organizatorul. Cei cinci elevi desemnaţi care vor pleca, în primăvară, la Londra sunt: Daniel Lazăr, de la Liceul Tehnologic de Electronică şi Telecomunicaţii, Iulia Panait, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, Alexandru Todorean, de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Nicolae Tudoran, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, şi Andrei Paraschiv, de la Liceul Teoretic „Ovidius”. Alexandru Todorean a spus că, alături de alţi cinci colegi de la alte licee, a gândit un proiect reprezentat de un tren care să transporte persoane şi materiale, care să aibă o viteză foarte mare şi să nu polueze. „A fost temă dată de organizatori şi ni s-a spus să folosim toate resursele prezente. A trebuit să punem în aplicare ideea cât mai eficient. Ne-am gândit că poluarea este o problemă şi am folosit energia solară şi a vântului. În plus, ne-am gândit să reducem consumul de cărbune sau petrol”, a spus Alexandru.

ÎN FINALĂ, LA MILANO Anul trecut, printre cei cinci elevi care au ajuns în etapa internaţională s-a numărat şi Pavel Daniel Bogdan, elev în clasa a XII-a de la Liceul „Virgil Madgearu”. Potrivit regulamentului concursului, el nu a mai putut participa şi anul acesta la competiţia naţională, însă a vrut să fie alături de colegii săi participanţi. „Etapa internaţională a concursului de anul trecut s-a desfăşurat în Milano şi au participat copii din şapte ţări. A fost o experienţă frumoasă, am cunoscut elevi de vârsta mea şi ne-am împrietenit, chiar dacă am întâmpinat bariere de comunicare. A fost şi greu pentru că am muncit mult, dar ne-am şi distrat”, a spus Pavel.

Taguri articol


12