Avem o bursă mică, dar voinică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avem o bursă mică, dar voinică

Economie 14 Iulie 2016 / 14:56 490 accesări
Bursa din București a scăzut cu 7,6% în semestrul I, dar stă mai bine decât suratele din Italia și Spania

Bursa din București a scăzut cu 7,6% în semestrul I, dar stă mai bine decât suratele din Italia și Spania

Bursa de la București (BVB) a trecut cu bine peste Brexit, comparativ cu suratele din țările vecine, dar, în ciuda revenirii, volumele de capitalizare bursieră și cele de tranzacționare rămân anemice, spune managerul pentru Europa Centrală și de Est al Saxo Bank, Laurențiu Nedelcu - „Suntem departe de țări precum Polonia și Ungaria“. Potrivit spuselor sale, România are o creștere economică sănătoasă, în dificilul context european, însă nici măcar asta nu a reușit să dea un imbold suficient bursei și să o facă modernă, dinamică și lichidă - „O bursă puternică ar reprezenta un catalizator adițional pentru aceeași creștere economică și ar atrage sume considerabile de la investitorii străini care, momentan, privesc BVB cu rezervare“. Deocamdată, ne mulțumim cu ce avem, adică o scădere cu 7,6% a indicelui general al BVB, BET, în primul semestru. „Deloc rău“, comentează Nedelcu - „Dacă ne uităm în curtea vecinilor, de la 1 ianuarie 2016 și până în prezent, vedem minus 23% în Italia, minus 10% în Spania și minus 1 - 5% în Franța și Germania“.



12