Avem probleme cu fraudarea fondurilor europene

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Avertisment

Avem probleme cu fraudarea fondurilor europene

Politică 29 Ianuarie 2011 / 00:00 368 accesări

Comisarul european pentru Impozitare, Uniune Vamală, Audit şi Antifraudă, Algirdas Semeta, susţine, într-un interviu acordat unei publicaţii româneşti, că ţara noastră are în continuare probleme cu fraudarea fondurilor europene: “Unul dintre obiectivele vizitei mele în România este de a discuta cu autorităţile pentru a găsi o soluţie pentru a îmbunătăţi această situaţie“. El susţine că, în prezent, autorităţile europene investighează câteva cazuri noi în România. El a precizat ca regulile europene sunt clare când vine vorba de fonduri fraudate: “Până când sumele nu sunt recuperate, persoana vinovată nu mai poate beneficia de un alt grant”. Comisarul Semeta a adăugat că cele mai sensibile sectoare sunt fondurile pentru agricultură sau cele de coeziune, iar cei care fraudează caută permanent noi “portiţe” pentru a înşela sistemul. De asemenea, Algirdas Semeta a precizat că are de gând să modifice strategia antifraudă a Comisiei Europene, pentru a întări măsurile de prevenire a fraudelor.



12