Pentru atragerea de fonduri europene în exerciţiul financiar ce urmează să înceapă în 2014, e necesar ca orice ţară a UE să-şi pună la punct strategii. Pentru asta s-au întrunit, şi vineri, factori de decizie din administraţia publică locală de la Porţile de Fier până la vărsarea Dunării în Marea Neagră, dar şi oficiali de la nivel internaţional. Demnitarii români, bulgari, turci, belgieni şi francezi au continuat, vineri, lucrările seminarului internaţional “Regiunile româneşti, între sinergia Mării Negre şi strategia Dunării”, eveniment organizat de Conferinţa Regiunilor Periferice Maritime ale Europei (CRPM) la Tulcea. Dacă joi, în prima zi de lucrări, s-a vorbit mai mult despre necesitatea implementării unor proiecte care să ducă la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere, navale, portuare la mare şi Dunăre, vineri s-a discutat mai mult despre turism şi întărirea legăturilor între ţările europene prin implementarea de proiecte care să ducă la o dezvoltare unitară. „Comisia Europeană a elaborat deja un raport privind strategia Dunării. Este important să privim proiecte de cooperare în conexiune între strategia Dunării şi regiunea Mării Negre şi prin prisma faptului că Dunărea şi Marea sunt prinse în coridoarele paneuropene de transport şi reţelele acestea trec prin inima acestor regiuni ale noastre”, a declarat coordonatorul naţional pentru Strategia Dunării în cadrul Ministerului Afacerior Externe, Carmen Podgoreanu. La rândul său, vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că, inevitabil, Marea Neagră va deveni un punct important de conexiune a UE în domeniul energetic, aici se va realiza legătura dintre rezervorul uriaş de hidrocarburi din zona Mării Caspice şi Europa. El a explicat că România şi Bulgaria vor avea un rol major în realizarea palierului energetic între zona caspică şi zona occidentală.
“NU PROFITĂM DE CEEA CE AVEM” Şi cum munca trebuie să meargă mână în mână cu distracţia pentru ca toată lumea să fie mulţumită şi nu doar ostenită, şi proiectele pentru infrastructură trebuie să meargă mână în mână cu cele pentru divertisment şi turism. În această privinţă, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a declarat că Delta Dunării este unică în Europa, iar această unicitate trebuie valorificată în interesul tuturor. “Am discutat despre porturi turistice care să lege tot ce înseamnă localităţi periferice Mării Negre, circuite care se pot face cu pasagere, cu pacheboturi şi care pot să dezvolte turistic zonele adiacente. Este un proiect discutat mai demult în toate structurile autorităţilor locale, şi care ar cuprinde porturi turistice şi circuite, inclusiv pe Canalul Dunăre-Marea Neagră, care ar putea dezvolta comunităţile”, a declarat Constantinescu. El a explicat că, din păcate, astăzi sunt doar 10 pacheboturi care vin săptămânal pe Dunăre, inclusiv de la Viena, şi nu au unde să debarce turişti pe teritoriul României. “Este absurd ca turiştii europeni care plătesc 500 de euro pe zi ca să se plimbe pe aceste pacheboturi, adică oameni cu bani, să nu poată să debarce, să viziteze vestigiile istorice ale fiecărui judeţ în parte, să poată să viziteze drumurile vinului sau alte trasee propuse de autorităţile locale şi judeţene şi să consume, să lase bani şi să dezvolte zonele noastre”, a mai spus şeful CJC. În acest context, el a vorbit şi despre o strategie de relaxare fiscală vizavi de cazinouri şi jocuri de noroc. Constantinescu a explicat că acest coridor, de la Sulina până la Vama Veche, ar permite folosirea bazei hoteliere pe care Tulcea şi Constanţa o deţin şi care este folosită doar două-trei luni pe an, cât permite vremea. “O abordare a fiscalităţii cazinourilor şi a jocurilor de noroc ar permite folosirea a 12 luni din 12 a bazei hoteliere. Directivele europene permit fiecărei ţări să organizeze jocuri de noroc cum consideră necesar”, a încheiat Constantinescu.