Unul dintre cele mai dezbătute subiecte, de-a lungul timpului scumpirilor în România este taxa pe valoare adăugată (TVA). Sa-a cerut de nenumărate ori ca TVA, care este de 24% în România, să fie scăzută pentru produsele alimentare. Există păreri atât pro cât şi contra în ceea ce priveşte efectele pe care le-ar putea avea această măsură. Dacă valoarea TVA va fi micşorată, producătorii ar fi primii avantajaţi. Astfel, există posibilitatea să fie redusă evaziunea fiscală în domeniul producerii şi distribuţiei de produse alimentare. Domeniile cele mai afectate sunt cel al panificaţiei şi zona de legume-fructe. Odată cu un TVA mai mic, preţurile la produsele agro-alimentare ar putea să scadă, deci toată populaţia ar ieşi în avantaj. Cu toate acestea, analiştii efin.ro explică, pentru Ziare.ro, de ce sunt mai puţin optimişti decât reprezentanţii patronatelor din industria alimentară: am văzut de multe ori în trecut cum scăderea impozitelor nu a adus şi la diminuarea preţurilor finale. În multe cazuri, aceste diferenţe au fost incluse în profiturile (sau reducerea pierderilor, după caz) producătorilor. În iulie 2010, ca parte a măsurilor de austeritate luate în cadrul acordului de împrumut cu FMI şi UE, România a majorat TVA de la 19% la 24%. Această măsură a plasat ţara noastră în rândul statelor cu cea mai dură taxă pe valoarea adăugată. În UE, doar Ungaria (27%), Suedia şi Danemarca (ambele 25%) au TVA mai mare decât România. Cele mai mari două economii ale zonei euro, Germania şi Franţa, au rate TVA de 19%, respectiv 19,6%. Ungaria este ţara cu cea mai ridicată valoare a TVA, de 27% pentru alimente şi băuturi. Excepţie fac produsele de panificaţie şi cele lactate, care sunt taxate cu 5%. Guvernul ungar a făcut alegeri mai mult decât ciudate pentru a aduce bani la bugetul de stat. În septembrie 2011 a fost introdusă o taxă pe mâncărurile şi băuturile nesănătoase. Toate firmele importatoare, producătoare şi care pun în vânzare chipsuri, cartofi prăjiţi, îngheţată, acadele, băuturi carbogazoase sau orice produs care depăşeşte o valoare stabilită de lege de zahăr, sare sau cofeină trebuie să plătească această taxă. Asociaţia Comercianţilor din Ungaria a criticat dur această măsură. Reprezentanţii Asociaţiei au spus că producătorii vor găsi înlocuitori pentru produsele prevăzute de taxă, iar ungurii vor cumpăra produsele din afara graniţelor.

TVA ZERO În Marea Britanie, Irlanda şi Malta este prevăzut TVA zero pentru majoritatea alimentelor. Un TVA mai mare este aplicat alimentelor consumate în restaurant. În Europa, aproape jumătate dintre statele blocului comunitar aplică o cotă redusă de TVA la alimente de bază, cuprinsă în general între 5% şi 13%. De exemplu, Finlanda, care are TVA general de 23%, aplică o cotă de 9-13% la unele alimente. În Polonia, cota redusă este cuprinsă între 0 şi 8%, iar în Germania, care are un TVA de 19%, unele alimente au o cotă redusă de doar 7%. În Italia, pentru unele categorii de produse alimentare, TVA scade şi până la 4%, de la un TVA general de 21%. În Grecia TVA-ul la alimente 8%, iar la băutură 13%. Marea Britanie, Olanda, Letonia şi Irlanda cota redusă poate fi chiar 0% pentru unele produse.

DAR PENTRU ROMÂNIA? Dacă am avea certitudinea că producţia internă ar fi stimulată (deci am asista la o reducere a importurilor de alimente) şi că scăderea în preţurile finale s-ar transmite măcar parţial către utilizatorii finali, reducerea TVA ar fi utilă. Desigur, la bugetul de stat ar intra - teoretic măcar - mai puţini bani, cel puţin în primă instanţă. Producătorii din industria alimentară susţin că s-ar reduce evaziunea fiscală, deoarece importatorii şi producătorii \"la negru\" nu ar mai avea avantajul major al neplăţii TVA. Deci, măcar teoretic, am putea asista la o creştere a bazei de impozitare, prin diminuarea pieţei gri şi un climat competitiv mai corect în acest sector. Aşadar, este posibilă o situaţie din care să câştige atât consumatorul final, cât şi producătorii “corecţi” şi bugetul de stat. La fel de bine, însă, este posibil ca toată lumea să piardă: scăderea preţurilor să nu se transmită la consumatorul final, iar producătorii să îşi reducă doar pierderile (ceea ce nu ar aduce surse suplimentare la buget). Până la urmă, totul depinde de capacitatea instituţiilor statului de a adresa problema evaziunii fiscale în mod coerent şi, măcar o dată, eficient.