Averile ilicite, sub lupa Fiscului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Averile ilicite, sub lupa Fiscului

Economie 20 Ianuarie 2010 / 00:00 515 accesări

Fiscul vrea să impoziteze averile persoanelor foarte bogate care nu pot justifica veniturile şi sunt suspecte de evaziune fiscală, astfel că Agenţia de Administrare Fiscală a solicitat deja Fondului Monetar Internaţional (FMI) asistenţă pentru elaborarea legislaţiei, au declarat surse guvernamentale. „Este vorba depre impozitarea acelor persoane foarte bogate care nu au nicio justificare a veniturilor, dar, de exemplu, au vilă în Dorobanţi. Se doreşte identificarea celor mai bune soluţii pentru colectarea impozitelor şi taxelor de la astfel de persoane. Deocamdată nu avem cadrul legal pentru impozitare”, au arătat sursele citate. Potrivit surselor, o echipă de asistenţă tehnică a FMI, alta decât misiunea de evaluare a acordului stand-by, va face, într-o primă etapă, evaluarea legislaţiei actuale. A doua etapă va presupune formularea de recomandări din partea instituţiei internaţionale pentru elaborarea legislaţiei. Referitor la acest subiect, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat recent că „ar fi interesant” de aflat dacă modul în care unele persoane foarte bogate au dobândit în mod licit averea. „Discutăm de proprietăţile de un anumit nivel şi de oamenii bogaţi şi mai ales discutăm despre oamenii care-şi afişează într-un mod ostentativ bogăţia fără ca să fim siguri că în spate există o valoare reală şi acele bunuri au fost dobândite în mod licit. Şi poate o modalitate prin care fiecare să arate cum a dobândit bogăţia (...) ar fi interesant de făcut”, a declarat Vlădescu.



12