Fostul candidat conservator la preşedinţia Iranului, Mohsen Rezai, a avertizat luni că diviziunile politice şi sociale apărute după controversatul scrutin din 12 iunie ar putea conduce la prăbuşirea Republicii Islamice. Într-un mesaj postat pe site-ul său, fostul comandant al Gardienilor Revoluţiei a avertizat că ”există un complot pentru prăbuşirea din interior a regimului şi slăbirea Iranului”. ”Continuarea acestei situaţii ne conduce spre prăbuşire”, atrage atenţia Rezai. Candidatul conservator, clasat pe locul al treilea în scrutinul prezidenţial, contestase în justiţie realegerea în funcţie a lui Mahmoud Ahmadinejad, dar ulterior a retras plîngerea. Ceilalţi doi candidaţi învinşi, conservatorul moderat Mir Hossein Moussavi şi reformistul Mehdi Karoubi, continuă să ceară anularea scrutinului din 12 mai.
41 de jurnalişti sînt menţinuţi în detenţie în Iran
Reporters sans Frontieres (RSF) a anunţat că 41 de jurnalişti şi disidenţi sînt deţinuţi în Iran, la aproape o lună de la rezultatele controversate ale alegerilor prezidenţiale. RSF înştiinţează despre arestarea la 11 iulie a lui Tohid Bighi, fotograf şi colaborator al site-ului Mashroteh, care l-a susţinut pe candidatul Mehdi Karubi. Un alt fotograf, Majid Saidi, care lucra pentru mai multe agenţii naţionale şi internaţionale, a fost reţinut la domiciului său, de agenţi ai Ministerului de Informaţii. Jurnalista şi coordonatoarea blogului Paineveste, Henghameh Shahidi, a fost reţinută la 29 iunie în aceeaşi manieră. La 21 iunie, Somaieh Nosrati, care lucra pentru cotidianul ”Teheran Emoroz” şi ”Hayat No”, a fost de asemenea reţinută la domiciul său. Toţi patru au fost transferaţi într-un loc necunoscut şi familiile acestora nu deţin nicio informaţie despre soarta lor. Cea de-a cincea persoană, Said Matinpour, un jurnalist al săptămînalului de limbă azeră ”Yarpagh”, a fost trimis la închisoare, la 11 iulie, după ce a compărut în faţa Tribunalului Revoluţionar de la Teheran. Cu o lună înainte, el a fost condamnat la opt ani de închisoare deoarece a avut relaţii cu străini şi pentru propagandă împotriva regimului.
În general, condiţiile de detenţie sînt groaznice, a precizat RSF, care cere eliberarea imediată a tuturor prizonierilor de opinie. Un jurnalist cu dublă cetăţenie, britanică şi elenă, care lucrează pentru ”Washington Times”, povesteşte circumstanţele în care a fost arestat în Iran şi tratamentul pe care l-a primit la închisoare. ”Am încercat să plec pe 17 iunie, ziua în care îmi expira viza, dar un agent în haine civile m-a abordat la aeroport şi mi-a spus că nu voi pleca în acea seară. De teamă că voi fi arestat şi nu se va mai şti nimic despre mine, am strigat la o femeie care părea occidentală şi i-am spus că sînt jurnalist al Washington Times, rugînd-o să ia legătura cu redacţia mea să le spună că am fost arestat. Agentul iranian m-a lovit pentru a mă pedepsi că mă opuneam arestării şi am fost dus într-o maşină”, povesteşte jurnalistul Iason Athanasiadis, în articolul publicat în ediţia online a ”Washington Times”. El a fost dus la închisoarea Evin din Teheran, într-o celulă dotată cu baie şi toaletă. Singurul lucru pe care îl putea citi era Coranul, în limba arabă. ”În lipsa ceasului, am calculat timpul după rugăciunile musulmane care se auzeau. Mîncarea nu era rea: orez cu carne de pui şi iaurt”, îşi aminteşte jurnalistul. Închis singur în celulă şi legat la ochi, cea mai mare parte a timpului, jurnalistul putea auzi alţi deţinuţi pe coridoarele închisorii unde sînt ţinuţi deţinuţii politici din Iran. După două săptămîni de detenţie, jurnalistul cotidianului american a fost transferat într-o secţie a închisorii aflată sub controlul Ministerului iranian al Informaţiilor. Acolo a observat birouri unde agenţii iranieni încercau să îi identifice din fotografii pe deţinuţii care au participat la protestele postelectorale. Potrivit lui Athanasiadis, coridoarele penitenciarului de la Evin erau pline de persoane arestate în cursul violenţelor postelectorale.
În general, jurnalistul a fost tratat bine, deşi a fost pălmuit o dată în cursul interogărilor, fiind forţat să dezvăluie pentru cine lucrează, de ce se află în Iran şi unde a fost în ultima săptămînă. Potrivit reporterului, agenţii iranieni aveau fotografii cu el făcute în urmă cu patru ani şi stenogramele tuturor convorbirilor sale telefonice. Povestindu-le o serie de aspecte despre istoria şi cultura Iranului şi explicînd că este interesat de situaţia din Iran, fără a fi afiliat din punct de vedere politic, anchetatorii iranieni şi-au dat seama că jurnalistul nu era spion, felicitîndu-l şi prezentînd scuze că a fost ţinut la închisoare trei săptămîni, în loc de maxim 24 de ore pentru clarificarea situaţiei.