MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în această perioadă în Grecia că sindicatele din domeniul public şi privat, inclusiv sindicatul controlorilor de trafic aerian, au anunţat organizarea, în perioada 19-20 octombrie, a unei greve generale de 48 de ore. Mişcarea de protest va afecta circulaţia mijloacelor de transport terestru, feroviar, naval şi aerian. Pentru a evita situaţiile neplăcute, cetăţenii români sunt sfătuiţi să contacteze, în prealabil, compania aeriană/feroviară, pentru reconfirmarea orarului.
Partea continentală a Greciei a fost lipsită, ieri, de orice legătură cu insulele, din cauza unei greve de 48 de ore a marinarilor, organizată în deschiderea unei săptămâni de proteste generale împotriva înăspririi măsurilor de austeritate. Ieri, niciun vapor nu a părăsit şi nu a intrat în portul Pireu, de lângă Atena, începând de la ora locală 06.00. Federaţia naţională a marinarilor (PNO) a anunţat ”un succes total împotriva ofensivei barbare asupra achiziţiilor sociale”, afirmând că intenţionează prelungirea până vineri a grevei. La rândul lor, magistraţii şi grefierii au lansat, la ora 12.00, o mişcare de închidere a tribunalelor, cei din urmă ameninţând cu ocuparea sediilor. Agenţii fiscali, vameşii şi funcţionarii Ministerului Finanţelor, care protestează de mai multe săptămâni împotriva restricţiilor bugetare, au început, ieri, greve cu durate variabile iar canalele mediatice publice, printre care televiziunea Net şi agenţia de ştiri Ana, nu au emis pentru a cincea zi consecutiv. Gunoierii, aflaţi în grevă din 2 octombrie, aşteaptă decizia în cazul plângerii depuse de primărie, care solicită declararea mişcării lor drept ilegală şi abuzivă. Armata elenă a primit, ieri, misiunea de a ridica tonele de gunoaie care invadează străzile Atenei, din cauza grevei gunoierilor. Circa 170 de şoferi ai armatei ajută la strângerea gunoiului, dar în operaţiune nu sunt implicaţi şi soldaţi. Anunţul vine după ce primarul Atenei, Giorgios Kaminis, a spus că armata este singura soluţie în actuala criză a gunoiului.
Mobilizarea va atinge punctul culminant mâine şi poimâine, printr-o grevă generală însoţită de manifestaţii la apelul celor două mari confederaţii sindicale, Adedy şi GSEE. Acestea protestează faţă de un nou pachet de măsuri de înăsprire a programului de austeritate, impus de creditorii internaţionali, în schimbul salvării financiare a ţării. Proiectul de lege contestat, care trimite în şomaj tehnic 30.000 de bugetari, creşte presiunea fiscală şi îngheaţă convenţiile colective sectoriale, urmează să fie votat joi, în Parlament.