Agenția Națională de Administrare Fiscală a aplicat sancțiuni contravenționale (amenzi și confiscări) de peste 2,666 milioane lei, în urma controalelor desfășurate în perioada 16-17 iunie, la contribuabilii care desfășoară activitate semnificativă în domeniul teraselor, restaurantelor ...
Cine nu a fost apucat de frustrare la service? De câte ori nu te-ai dus cu maşina pentru un schimb de ulei şi ai dat de două ori mai mulţi bani decât îţi calculasei sau decât a dat vecinul? De câte ori, deşi o piesă costă pe piaţă un anumit preţ, la service acesta creşte ...
Grupul de hackeri Anonymous a difuzat o înregistrare în care avertizează populația să se pregătească pentru izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial. Clipul de șase minute a fost postat pe Youtube. „Ies la suprafață toate semnele unui război iminent în Peninsula Coreei. Fiecare ...
Diplomaţia, armata şi alte instituţii norvegiene au fost vizate de o tentativă de atac cibernetic rus, atribuit unui grup suspectat de legături cu autorităţile Federaţiei Ruse, a anunţat vineri serviciul de informaţii al Norvegiei, şi el ţinta acestei tentative, informează AFP. Cunoscut sub numele de APT ...
În condițiile în care numărul tentativelor de înșelăciune prin metoda "Accidentul" a crescut în mod îngrijorător în ultima perioadă, polițiștii constănțeni au pornit o nouă campanie de informare a populației în privința tacticilor folosite de escroci ...
Furtunile violente și ploile torențiale care s-au abătut în acest weekend asupra regiunilor din sud-estul Statelor Unite au provocat moartea a cel puțin 18 persoane în statele Georgia și Mississippi, potrivit celui mai recent bilanț al autorităților americane, informează AFP și DPA. Cel puțin ...
Autoritățile federale americane au avertizat vineri serviciile de Poliție din SUA că suporteri ai Statului Islamic le-au cerut simpatizanților grupării să comită atacuri care să vizeze momentele când oamenii se adună pentru a sărbători Crăciunul, inclusiv în biserici, relatează CNN, preluat ...
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a anunțat planurile pe care le-a dezvoltat în speranța de a combate fenomenul știrilor false de pe site-ul său, care a devenit ținta controverselor după ce unii dintre utilizatori s-au plâns că informațiile neadevărate de pe rețeaua de socializare ar fi ...
Un studiu recent, susținut de Institutul Național pentru Abuzul de Medicamente și de Insitutul Național pentru Cancer din SUA, arată că utilizarea imaginilor cu avertismente explicite împotriva fumatului pe pachetele de țigări ar putea contribui la evitarea a peste 652.000 de decese în următorii ...
Chiar dacă plouă cu amenzi și dosare penale, munca la negru este un obicei de care unii angajatori scapă greu, a declarat inspectorul general de stat la Inspecția Muncii (IM), Dantes Nicolae Bratu. ”Depistarea a peste o mie de persoane care munceau fără forme legale, într-o săptămână de ...
Patru nave militare iraniene au trecut, marţi, cu viteză, pe lângă distrugătorul american „USS Nitze“, în apropiere de Strâmtoarea Ormuz, a declarat un oficial american din domeniul apărării, citat de Reuters. Oficialul a declarat sub anonimat că două dintre navele iraniene au ...
Situația a revenit la normal în Munchen după atentatul din Centrul Comercial Olympia și nu mai sunt restricții de circulație, dar se recomandă respectarea indicațiilor și avertismentelor emise de autoritățile locale, informează sâmbătă Ministerul român al Afacerilor Externe, într-o ...
Meciul de deschidere de la Campionatul European de Fotbal 2016 dintre România şi Franţa de pe 10 iunie, dar şi finala competiţiei, de pe 10 iulie, care se vor desfăşura pe Stade de France, ar putea fi vizate de terorişti islamişti, a anunţat Biroul poliţiei criminale federale germane, potrivit ziarului ...
O lună a trecut de la implementarea Legii antifumat și autoritățile au fost nevoite să aplice sancțiuni în cascadă din cauza celor care au continuat să-și aprindă o țigară în loc nepermis. Polițiștii și pompierii au dat, la nivel național, 795 de amenzi în cuantum de 186.900 lei şi ...
Circa 2.000 de femei au protestat în Bosnia-Herţegovina faţă de interdicţia de a purta vălul islamic în tribunale şi în alte instituţii juridice, informează BBC News online. Interdicţia impusă de autorităţile din Bosnia-Herţegovina femeilor de a nu purta eşarfe care să le acopere faţa ...
Ministerul turc de Externe a anunțat sâmbătă că un avion de vânătoare rus, de tip Su-34, a încălcat, vineri, spaţiul aerian turc, în pofida unor avertismente radar, în contextul unor tensiuni deja existente între cele două ţări implicate în războiul din Siria ...