Avertismentul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Avertismentul

Eveniment 20 Octombrie 2011 / 00:00 460 accesări

Aşadar, câţiva membri ai misteriosului şi temutului „Club Bilderberg”, despre care se spune că ar conduce din umbră întreaga economie mondială, au venit la Bucureşti şi au ţinut o conferinţă de presă! Asta ar fi vestea bună, deoarece, dacă avem încredere în analiza jurnalistului Bogdan Chireac, înseamnă că politicienii şi magnaţii faimosului club au început să ia în serios România, oricâte probleme interne avem, de când am devenit partener strategic oficial al Statelor Unite ale Americii, după ce s-a semnat acordul de instalare a scutului antirachetă pe teritoriul ţării noastre. Vestea proastă, în schimb, este ceea ce ne-au transmis aceşti controversaţi domni...

Din interviul realizat de Emil Hurezeanu şi difuzat acum două zile de o televiziune am reţinut, în primul rând, cinismul financiar afişat de Fr. Davignon, fost ministru de Finanţe belgian şi preşedinte în exerciţiu al Clubului Bilderberg. El a acceptat reproşul opiniei publice mondiale, care a acuzat, de la începutul acestei crize, marea finanţă internaţională că are bani pentru recapitalizarea băncilor, dar nu găseşte fonduri suficiente pentru indexarea pensiilor şi a salariilor. Tot monsieur Davignon a recunoscut că marile economii de astăzi reuşesc această manevră prin privatizarea oricărui profit naţional, însă cu preţul (atenţie!) naţionalizării deficitelor, ce sunt trecute la datoria publică şi suportate prin banii contribuabililor din fiecare ţară...

Dar pragmatismul acestui domn a devenit feroce în clipa în care a avertizat că UE, dacă nu creşte taxele şi nu scade pensiile, anul viitor, va da faliment! În afară de această variantă, mai există inflaţie galopantă, război civil sau revenirea la comunism...

Care alternativă vă „convine” din această listă de-a dreptul stupefiantă?



12