Aveți copii de grădiniță? Trebuie să știți asta!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Aveți copii de grădiniță? Trebuie să știți asta!

Educație 27 Aprilie 2016 / 15:41 888 accesări

Părinții care au copii de grădiniță trebuie să se pregătească, pentru că din luna mai începe înscrierea în învățământul preșcolar, care se desfășoară în două etape. Astfel, de pe 4 mai începe reînscrierea copiilor care frecventează deja unitatea de învățământ preșcolar în acest an și doresc să mai continue în anul 2016 - 2017. După finalizarea etapei de reînscriere, va începe înscrierea copiilor nou-veniți, pe locurile rămase disponibile, în intervalul 23 mai - 29 iulie. Înscrierile pot continua şi după această dată, dacă mai există locuri disponibile. Perioadele de înscriere şi reînscriere la nivelul fiecărei grădiniţe şi orarul aferent vor fi stabilite de conducerea respectivelor unităţi de învăţământ. Ambele categorii de informaţii vor fi afişate la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru a fi cât mai accesibile părinţilor şi publicului interesat. Înscrierea copiilor se va face în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) și grupa mică (copii de 3 ani).



12