Peste 200 de militari români, piloţi şi personal tehnic, cu aeronave MiG-21 LanceR de la Baza 71 Aeriană, şi aproximativ 250 de soldaţi ai Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii, cu aeronave F-16, participă, în perioada 10-17 aprilie, la exerciţiul bilateral româno-american „Dacian Viper 2014“. Aplicaţia se va desfăşura pe aerodromul militar de la Câmpia Turzii. Exerciţiul are ca obiective ridicarea nivelului de pregătire, dezvoltarea cooperării între armatele unor ţări membre NATO, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor comune. Reprezentanţii Ambasadei SUA spun că cele şase avioane care au ajuns în România fac parte din Escadrila 31 Vânătoare de la Baza Aeriană Aviano, din Italia, şi că exerciţiul a fost planificat anterior crizei din Ucraina. Totodată, Ministerul Apărării Naţionale informează că „Dacian Viper“ este la a patra ediţie. Aplicaţia s-a mai desfăşurat la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii în anii 2006, 2008 şi 2012.