Avioane militare britanice în Golful Persic

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avioane militare britanice în Golful Persic

Externe 03 Noiembrie 2012 / 00:00 586 accesări

Marea Britanie analizează posibilitatea trimiterii unor avioane militare la baze aeriene din zona Golfului Persic, pe fondul crizei legate de programul nuclear iranian şi situaţiei tensionate din Orientul Mijlociu, afirmă surse citate de ziarul ”The Independent”. Posibila mobilizare a avioanelor de vânătoare Eurofighter Typhoon intervine în contextul discuţiilor cu liderii Emiratelor Arabe Unite, în scopul consolidării prezenţei militare britanice în Orientul Mijlociu. Israelul ameninţă cu posibile atacuri preventive asupra instalaţiilor nucleare iraniene iar situaţia din Orientul Mijlociu este oricum tensionată după revoltele din statele musulmane şi pe fondul conflictului civil din Siria. Decizia de staţionare a avioanelor militare britanice în baze din Golful Persic va fi luată de premierul David Cameron, după discuţii cu liderii emiratelor Dubai şi Abu Dhabi, un anunţ pe această temă urmând să fie făcut în curând. Speculaţiile intervin în contextul în care ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, se află în vizită la Londra, criza iraniană fiind principalul subiect de discuţie. Guvernul britanic a îndemnat Israelul să aibă o atitudine prudentă faţă de Iran, al cărui regim islamist este suspectat că încearcă să se doteze cu arme nucleare. Eventuala mobilizare a avioanelor britanice în zona Golfului ar marca o schimbare de atitudine din partea Londrei, în contextul în care un raport publicat la sfârşitul octombrie arăta că Marea Britanie nu dorea să se implice într-o eventuală campanie de atacuri preventive a SUA împotriva instalaţiilor nucleare iraniene, iar Iranul nu era considerat o ameninţare curentă.

Mii de iranieni au marcat, vineri, scandând ”Moarte Americii”, 33 de ani de când studenţi islamişti pătrundeau în sediul ambasadei SUA din Teheran şi luau diplomaţi ostatici. În cadrul acestei manifestaţii anuale, organizată de autorităţi în faţa a ceea ce acestea denunţă drept ”cuibul spionilor”, participanţii au agitat pancarte care proclamau ”Moarte Israelului” sau ”Moarte Marii Britanii” şi au incendiat steaguri americane şi israeliene. La 4 noiembrie 1979, după câteva luni de la Revoluţia Islamică în urma căreia a fost înlăturat de la putere şahul Mohammed Reza Pahlavi, susţinut de americani, studenţi islamişti au pătruns în interiorul ambasadei SUA din Teheran şi au luat ostatici 52 de diplomaţi, care au fost eliberaţi după 444 de zile. Această criză a provocat întreruperea relaţiilor diplomatice dintre SUA şi Iran, iar sediul fostei ambasade, acoperit de fresce antiamericane, a fost transformat în Centru de Formare a Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului islamic iranian. Anul acesta, Iranul marchează acest incident în avans, conform calendarului persic, deoarece data la care s-a produs luarea de ostatici coincide cu o sărbătoare şiită.

Taguri articol


12