Avioanele F-16 şi Mirage 2000-9 se luptă pentru cerul României

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avioanele F-16 şi Mirage 2000-9 se luptă pentru cerul României

Politică 30 Septembrie 2009 / 00:00 594 accesări

Ministerul Apărării a trimis Guvernului cinci variante de producători care pot furniza avioane multirol noi, acestora adăugîndu-li-se a şasea variantă, a achiziţionării de avioane F -16 în uz. Purtătorul de cuvînt al Ministerului Apărării, maiorul Constantin Spînu, spune că în cazul Mirage, nu au fost îndeplinite cerinţele identificate de forţele aeriene. „Situaţia în privinţa achiziţionării de avioane multirol este neschimbată. Practic, decizia privind achiziţia va fi luată la nivelul CSAT după o analiză la nivel guvernamental“, a declarat Constantin Spînu după ce „Le Point” a relatat că România ar putea achiziţiona avioane franceze de tip Mirage 2000-9 la mîna a doua, răscumpărate de Guvernul francez de la Emiratele Arabe Unite, pentru a înlocui vechile aparate MIG 21. Cu toate acestea Ministerul Apărării susţine că s-a renunţat la avioanele Mirage pentru că acestea nu au îndeplinit cerinţele identificate de forţele aeriene. Guvernul francez caută de un an cumpărători pentru aparatele Mirage 2000-9.



12