Un avion aparţinând companiei Sunwing care efectua un zbor către Cuba a fost nevoit să se întoarcă din drum ieri, escortat de două avioane de vânătoare de tip F-18, şi să aterizeze la Toronto, din cauza prezenţei la bord a două femei în stare de ebrietate şi "de necontrolat", relatează AFP. Refugiate în toaleta avionului, "pasagerele au îngurgitat o cantitate destul de importantă de băuturi alcoolice pe care le-au cumpărat în buticuri din vamă" şi "au aprins o ţigară, declanşând alarma pentru fum", a anunţat Janine Chapman, directoarea de marketing a Sunwing. Cele două au început, după aceea, să se bată şi au proferat ameninţări la adresa avionului, ameninţări "care nu erau credibile, având în vedere starea în care se aflau", precizează Chapman într-un e-mail. Echipajul a urmat procedurile, iar avionul a fost deturnat de la traseu, întorcându-se din drum şi aterizând la Toronto. Comandamentul pentru Apărarea Aerospaţială a Americii de Nord (NORAD) a trimis două avioane de vânătoare de tip F-18 canadiene, de la baza Bagotville, la aproximativ 200 de kilometri nord de Québec, pentru a escorta avionul la bordul căruia se aflau turişti ce se îndreptau către plajele de la Varadero, în Cuba. "După ce avionul a aterizat în deplină securitate, avioanele de vânătoare canadiene au revenit la bază", a anunţat NORAD. Cele două pasagere au fost reţinute şi plasate în arest preventiv, a anunţat Chapman. Avionul şi turiştii au repornit miercuri seara, de la Toronto, cu un nou echipaj, iar compania Sunwing şi-a cerut scuze după acest incident care a avut loc după aproximativ o lună de la un incident de acelaşi tip. La sfârşitul lui iulie, un avion aparţinând companiei Sunwing, la bordul căruia se aflau turişti canadieni către Panama, a fost nevoit să se întoarcă din drum sub escorta a două avioane de vânătoare de tip F-16 şi să aterizeze la Toronto. Un pasager a proferat ameninţări.