Avion învechit… pentru demnitari

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avion învechit… pentru demnitari

Politică 02 Iunie 2015 / 00:00 635 accesări

Lipsa unei aeronave oficiale dă mari bătăi de cap demnitarilor români, care sunt nevoiţi să închirieze avioane ori de câte ori trebuie să facă vizite în străinătate. Pentru a nu-i mai lăsa pe demnitari să apeleze la ”ia-mă, nene”, premierul Victor Ponta a anunțat că Președinția și Guvernul se pregătesc pentru achiziționarea unei aeronave destinate zborurilor speciale. Primul pas a fost crearea unei comisii care se va ocupa de negocierea cu Tarom. Potrivit premierului, din comisie fac parte un reprezentant al Guvernului și unul al Președinției, care vor avea sarcina de a negocia preluarea unei aeronave cu operatorul Tarom. Aeronava va fi folosită în deplasările în strainătate de președintele Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, dar și de președintele Senatului și de cel al Camerei Deputaților. O propunere există deja din partea Tarom. Este vorba despre un avion de tip Airbus A310, în valoare de două-trei milioane de euro, însă, pentru a ajunge la standardele necesare pentru a transporta înalți demnitari, se vor mai cheltui alte două-trei milioane de euro. Avionul poate avea la bord peste 200 de pasageri şi va putea fi folosit de înalţii demnitari chiar şi pentru zboruri de 12 ore. „Acest avion este unul intercontinental și a intrat în gestiunea Tarom în 1992”, a spus un reprezentant al companiei Tarom.

Taguri articol


12