Într-o formulă electorală nouă, vânzătorul de iluzii a devenit vânzătorul de avioane. În condiţiile în care, în ţara asta, până şi iluziile s-au cam rărit, era firesc ca vânzătorul să se reprofileze pe altceva. O vreme, vânzătorul de iluzii a boierit din plin pe barba politichiei, abuzând, într-un fel, de naivitatea enervantă a celor care alcătuiesc grupa mare a naivilor, cunoscuţi crescători de libelule. Ca să ne menţinem în zona aripioarelor, ce-i drept, deloc picante, vom aborda obiectivul principal al strategiei sale electorale. Definiţia sună simplu - cioara de pe gard. De-a lungul timpului, cioara de pe gard a deţinut diverse funcţii, ceea ce i-a atras antipatia unora. Până acum, în perioada campaniilor electorale, cioara vopsită s-a dovedit a fi o personalitate multifuncţională în diverse culori. În acest context, unii politicieni s-au specializat în a umbla cu cioara vopsită cu sonerie. Susţinătorii procedeului sunt cei din grupa de-alde gură cască şi naivi cu bască. Cine se mai uită astăzi la cioara de pe gard? Chiar dacă nu se mai bucură de o popularitate atât de mare, zburătoarea continuă să populeze diverse sedii de partid. Mai mult decât atât, reprezintă o parte determinantă a unor doctrine. Desigur, doctrine ale ipocriziei. Paradoxal, vânzătorul de iluzii este vizibil, datorită, în primul rând, penajului adecvat ciorii vopsite. Ca să se audă mai bine, a trecut la avioane. Concret, în loc de iluzii, vinde avioane. Evident, din hârtie şi cu sonerie. În loc de motor, se aude bâzâitul personal al fiecărui posesor de una bucată caterincă. Pentru că ne aflăm în plină campanie electorală, e şi firesc ca domnii candidaţi să se întreacă în bâzâit. Comerţul leneş cu iluzii de doi lei s-a transformat în târg aviatic, operaţiune din care nu lipsesc paraşutele politice. La rândul său, vânzătorul de iluzii a devenit avionarul de serviciu, expresie oarecum forţată. Dumnealui, repet, vinde avioane la grădinar, pentru că deja producţia de castraveţi a devenit o problemă... Acum, ce-i drept, e o problemă şi cu personajul clasic, mă rog, care vinde castraveţi la grădinar, pe motiv că acesta îi aduce tocmai din Turcia. Din această cauză, obiceiul castraveţilor vânduţi la grădinar a fost profund alterat. Revin la mitingurile aviatice electorale. Foamea de putere i-a băgat în draci pe candidaţii nărăviţi la aşa ceva. Într-un sictir deplin, domnii politicieni fac mult zgomot pentru nimic. Promit verzi şi uscate, privatizează tomberoane, inventează bonuri de sănătate, chiar spitale, pun umărul la propăşirea patriei pe noi culmi de progres şi civilizaţie. Cu vorbele, ca să zic, e uşor. Deoarece se bazează numai pe zgomot, într-un fel, misiunea candidatului oportunist este oarecum uşurată. La alegerile trecute, cei care promiteau marea cu sarea, chestiune foarte grea, erau trimişi la munca de jos. Unii au rămas cu sarea pe... buze. Alţii au pierdut marea, obturată, cum s-a întâmplat în zona „Forum” de la Costineşti, de fraţii şi cumnaţii avionarului.