Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings a lansat un S.O.S. înainte de a se prăbuși

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings a lansat un S.O.S. înainte de a se prăbuși

Externe 24 Martie 2015 / 14:01 268 accesări

Avionul Airbus A320 al companiei Germanwings a lansat un S.O.S. înainte de a se prăbuși în apropiere de Prads-Haute-Bléone, în departamentul Alpes de Haute Provence, a informat Direcția Generală a Aviației Civile franceze (DGAC), într-un comunicat citat de EFE. "Avionul a lansat un S.O.S. la orele locale 10:47 (09:47 GMT), în timp ce cobora la o altitudine de 1.524 de metri, în apropiere de Barcelonette, în Alpes de Haute Provence", a anunțat DGAC.  Un elicopter al Jandarmeriei a confirmat producerea accidentului. Avionul efectua un zbor pe ruta Barcelona (Spania) — Dusseldorf (Germania) și avea la bord 142 de pasageri și șase membri ai echipajului.  Avionul s-a prăbușit într-o zonă izolată și puțin populată din sudul Franței. Anchetatori francezi se îndreptau spre locul prăbușirii aparatului, în Meolans-Revel, o comună situată la poalele Alpilor francezi. Presa franceză scrie că avionul s-ar fi prăbușit în apropiere de masivul Trois Evéchés, o zonă muntoasă foarte accidentată din Alpii francezi.  Compania Airbus "evaluează" prăbușirea avionului său de tip A320 în Alpii francezi  Fabricantul aeronautic Airbus, constructorul avionului de tip A320 al companiei Germanwings care s-a prăbușit astăzi în Franța, cu 148 de persoane la bord, a anunțat că 'evaluează situația', informează EFE.  'Suntem atenți și evaluăm situația', a declarat pentru EFE un purtător de cuvânt al companiei Airbus, care a adăugat că grupul speră să dispună de mai multe informații în cursul zilei.  Totodată, operatorul de aeroporturi din Spania, AENA, a anunțat că avionul companiei Germanwings a decolat de pe aeroportul din Barcelona la orele 08:55 GMT.  Potrivit EFE, avionul a dispărut de pe radare la 09:47 GMT și s-a prăbușit între orașul Digne și localitatea Barcelonette, în Alpii francezi.  Reuters informează că avionul implicat în accident era în exploatare de 24 de ani și făcea parte din flota Lutfhansa din 1991, potrivit bazei de date online airfleets.net.  Fragmente ale aparatului de zbor au fost găsite nu departe de Barcelonnette (sud-est), a anunțat Ministerul francez de Interne.  "Am cerut activarea unei celule interministeriale de criză", a afirmat premierul francez Manuel Valls, confirmând accidentul. Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve s-a deplasat de urgență la locul accidentului.  Președintele Franței, Francois Hollande, a declarat astăzi că este puțin probabil să existe supraviețuitori în prăbușirea unui Airbus A320 al companiei Germanwings în sudul Franței, informează AFP și DPA. 

Taguri articol


12