Avionul secretarului general ONU nu a primit drept de survol

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Serbia

Avionul secretarului general ONU nu a primit drept de survol

Externe 27 Iulie 2012 / 00:00 356 accesări

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, nu a primit permisiunea să survoleze teritoriul sârb în drum spre Kosovo. Autorităţile sârbe i-au refuzat autorizaţia, a doua zi după o întâlnire a acestuia cu oficiali sârbi. Din această cauză, avionul lui Ban Ki-moon a fost redirecţionat pe deasupra Macedoniei şi a ajuns cu o întârziere de 45 de minute la destinaţie. Un incident similar a avut loc anul trecut, când cancelarul german, Angela Merkel, a zburat de la Belgrad la Priştina via Skopje. Pe de altă parte, o purtătoare de cuvânt a Agenţiei sârbe pentru Aviaţie Civilă a declarat că nu a fost primită nicio cerere pentru aprobarea zborului lui Ban Ki-moon. La 20 iulie, secretarul general al ONU a început un turneu de şase zile în Balcanii de Vest. Cursele aeriene între Serbia şi Kosovo au fost oprite în mai 1999. Singurele excepţii acceptate sunt zborurile umanitare şi cele care transportă înalţi oficiali.

Fiecare al 33-lea cetăţean al Serbiei deţine o armă de foc în casă, această ţară balcanică situându-se printre primele locuri în lume în ceea ce priveşte posesia de arme de foc de către populaţie, a declarat, ieri, la postul de televiziune RTS, inspectorul şef al poliţiei pentru securitatea publică, Ivan Tsvijovic. După numărul de arme pe cap de locuitor, Serbia este depăşită doar de SUA şi Yemen. Aceste date statistice îi includ, deopotrivă, pe proprietarii legali şi ilegali de arme de foc. ”Poporul sârb iubeşte tradiţional armele şi, din cauza conflictelor armate din anii ’90, în regiune s-a ajuns la o concentrare atât de mare a armelor de foc în mâinile populaţiei”, a spus Ivan Tsvijovic, adăugând că nu de puţine ori, un cetăţean sârb înregistrează oficial o armă dar mai achiziţionează ilegal alte două.

Taguri articol


12