Proiectul Legii educaţiei naţionale propus de Ministerul Educaţiei a primit, joi, avizul Consiliului Economic şi Social, organ consultativ al Parlamentului şi Guvernului. În cadrul aceleaşi şedinţe, proiectul de Lege a educaţiei depus de parlamentarii PSD a primit aviz negativ. Proiectul propus de Ministerul Educaţiei a primit 20 de voturi pentru şi opt voturi împotrivă, în timp ce proiectul Legii educaţiei depus de către grupul de parlamentari PSD a obţinut 20 de voturi împotrivă, şapte voturi pentru şi o abţinere. Consiliul Economic şi Social este un organ consultativ al Parlamentului şi Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa de organizare şi funcţionare. Consiliul Economic şi Social are rol consultativ în stabilirea strategiilor şi politicilor economice şi sociale, în aplanarea stărilor conflictuale la nivel de ramură sau la nivel naţional aparute între partenerii sociali, precum şi în realizarea, promovarea şi dezvoltarea dialogului social şi a solidarităţii sociale. Proiectul Legii educaţiei, contestat de sindicate şi de rectori, a fost aprobat pe 12 aprilie de Guvern şi urmează să fie dezbătut în Parlament. Actul normativ va deveni literă de lege după ce va fi aprobat de Parlament şi promulgat de preşedintele Traian Băsescu.