Prof. univ. dr. Mihai Adrian Hotca, partener și fondator al Societății Civile de Avocați Hotca & Asociații, a făcut pentru luju.ro o analiză legată de libertatea de exprimare a avocaților, în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a statuat că aceștia au dreptul să își apere public clienții atunci când există temeiuri pentru a arăta că sunt victime ale unor abuzuri comise de autorități. “Putem spune că libertatea de exprimare a avocatului relativă la cauzele în care este angajat este mai extinsă decât libertatea de exprimare a simplilor cetățeni”. De asemenea, avocatul Hotca afirmă că, “dacă se întemeiază pe o bază factuală suficientă, care să-i sprijine susținerile, avocatul are libertatea de a participa la dezbateri în presă, în cadrul cărora poate exprima opinii critice față de activitatea de justiție”. “Sediul dreptului fundamental al omului la libertate de exprimare se găsește în mai multe acte normative, dintre care menționăm aici Constituția și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Potrivit art. 30, alin. (1) din Constituție: „Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile (s.n. - M.A.H.)”“, mai arată prof. univ. dr. Hotca în analiza citată.
DISTINCȚIE IMPORTANTĂ Acesta citează o hotărâre a CEDO pronunțată în cauza „Morice contra Franței“, din care „se desprinde ideea că libertatea de exprimare a avocatului relativ la apărarea clientului său este inferioară libertății de exprimare a jurnaliștilor, dar superioară libertății deținute de simplul cetățean. Curtea face distincția între susținerile avocatului din sala de judecată și opiniile exprimate în afara acesteia. Curtea a arătat că afirmațiile avocatului, făcute în sala de judecată, justifică un grad ridicat de toleranță la critică, dar, în afara sălii, avocatul trebuie să evite comentariile care reprezintă un atac personal gratuit, fără o legătură directă cu realitatea cazului în care este angajat”, se mai precizează în documentul citat de luju.ro.