Avocaţii constănţeni, la un pas de grevă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocaţii constănţeni, la un pas de grevă

Eveniment 06 Septembrie 2006 / 00:00 845 accesări

Reprezentanţii barourilor din întreaga ţară se vor întîlni, vineri, la Bucureşti, pentru a stabili dacă pe 11 septembrie vor demara deja anunţatele acţiuni de protest. Uniunea Avocaţilor din România (UAR) a anunţat că este pregătită de ample acţiuni de protest, în cazul în care Ministerul Justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) vor continua să tolereze existenţa unui barou paralel, care, potrivit UAR, funcţionează ilegal. Scandalul durează de aproape patru ani, de cînd pe scena sistemului juridic autohton şi-a făcut apariţia Baroul Constituţional Român, o organizaţie care nu a fost creată în conformitate cu Legea 51 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Pe 1 septembrie, membrii Comisiei Permanente a UAR au discutat despre decizia de a intra în grevă pe 11 septembrie, dar au amînat cu o săptămînă luarea unei hotărîri “definitive şi irevocabile” în acest sens. Acest lucru se va întîmpla aşadar vineri, la finalul unor şedinţe organizate la sediul Uniunii. Mai întîi, la sediul UAR este programată cu începere de la ora 9.00 o şedinţă la care vor participa conducerea Uniunii, reprezentanţi ai CSM şi preşedinţi ai instanţelor şi parchetelor din toată ţara. Pe ordinea de zi a întîlnirii se află mai multe puncte care urmează a fi atinse, printre acestea numărîndu-se şi discutarea problemei “barourilor paralele”. În aceeaşi zi, de la ora 16.00 se va desfăşura sesiunea Consiliului UAR, la finalul căreia urmează a se lua o decizie finală cu privire la modalităţile de protest şi durata acestora. Reprezentanţii Baroului Constanţa au declarat că este posibil să se ajungă în situaţia în care membrii UAR să refuze oficiile şi intrarea în sălile de judecată. Constanţa va fi reprezentată vineri la şedinţele UAR de av. Apostol Armeanu, unul dintre consilierii baroului local.

Taguri articol


12