Avocaţii lui Strauss-Kahn preiau iniţiativa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocaţii lui Strauss-Kahn preiau iniţiativa

Externe 29 August 2011 / 00:00 525 accesări

Avocaţii americani ai lui Dominique Strauss-Kahn (DSK) avertizează că nu exclud posibilitatea unei acţiuni judiciare împotriva cameristei Nafissatou Diallo, dacă atacurile avocaţilor acesteia vor deveni prea nedemne împotriva fostului director FMI. „Deocamdată, nu intenţionăm să o dăm în judecată pe Nafissatou Diallo. Dar putem face acest lucru în cadrul procedurii civile dacă atacurile avocaţilor săi vor deveni prea nedemne”, afirmă Benjamin Brafman. Justiţia americană a decis renunţarea la acuzaţiile împotriva lui DSK, care era suspectat că ar fi violat-o pe camerista Nafissatou Diallo. Procurorii au stabilit că Nafissatou Diallo minţise de prea multe ori pentru a fi credibilă la proces. Aceştia au confirmat că a avut loc un raport sexual între cameristă şi DSK pe 14 mai, dar nu se poate şti dacă a fost consensual sau nu. Însă, camerista continuă o acţiune civilă împotriva fostului director al FMI. „Dacă acest proces va fi infernul pentru Dominique Strauss-Kahn, va fi şi pentru cameristă, pentru că îi vom pune numeroase întrebări”, a avertizat şi avocatul William Taylor.

Avocaţii fostului director FMI au criticat şi conducerea Hotelului Sofitel din New York, unde ar fi avut loc presupusul viol. „Sofitel nu a colaborat deloc cu noi. Iniţial, hotelul ne-a interzis accesul la anumite documente”, a explicat Ben Brafman. „Ştim că hotelul a comunicat informaţii avocatului lui Nafissatou Diallo. De ce nu a făcut acest lucru şi cu noi?”, a continuat William Taylor.

Taguri articol


12