Numele lui Doru Boştină apare din nou pe firmamentul Justiţiei. După dosarul Microsoft şi dosarul cu Grupul Feroviar Român, de ieri, numele celebrului avocat se găseşte într-un nou dosar, cu un prejudiciu evaluat la peste un milion de euro. Ieri dimineaţă, poliţiştii au executat 18 percheziţii, în Bucureşti şi în două judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniile IT şi consultanţă. Conform surselor citate, vor fi emise mandate de aducere pe numele a 16 persoane, printre acestea fiind şi avocatul Doru Boştină şi fiul acestuia. Poliţiştii şi procurorii au descins la locuinţele acestora din Bucureşti şi Corbeanca, precum şi la cabinetul de avocatură al lui Doru Boştină. Într-un comunicat transmis ieri dimineaţă, Poliția Română anunţă că persoanele vizate sunt suspectate că s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a unor cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive. "Una dintre societățile comerciale care ar fi evidențiat în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale este o casă de avocatură din municipiul București", arată Poliţia Română.