Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la situația generată de rezilierea, de către Spitalul AKH din Viena, a contractului în baza căruia făcea operații de transplant de plămâni pentru pacienții din România. Potrivit sursei citate, la nivel național, aproape 80 de cetățeni români se află pe lista de așteptare pentru un transplant de plămâni, iar sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 22 și art. 34 din Constituția României privind dreptul viață și la integritate fizică și psihică și dreptul la ocrotirea sănătății. În comunicatul menţionat sunt citate relatările din presă potrivit cărora ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a precizat că austriecii l-au informat că nu mai sunt destule locuri libere în clinică, iar coordonatorii Euro-transplant, organismul care gestionează transplanturile la nivel european, susțin că nu ştiu nimic despre această situaţie şi că, până acum, niciun oficial român nu le-a cerut ajutorul.
Ministrul Sănătății a afirmat în spațiul public că şefii clinicii din Viena au încălcat acordul pe care îl aveau cu România şi că a solicitat Agenţiei Naţionale de Transplant să ceară un răspuns oficial din partea Euro-transplant.