Avocatul Poporului, sesizat privind acordarea stimulentelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Avocatul Poporului, sesizat privind acordarea stimulentelor

Justiție 25 Octombrie 2010 / 00:00 721 accesări

Sindicaliştii din administraţia publică au sesizat Avocatul Poporului în legătură cu neconstituţionalitatea legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, care reglementează modul de acordare a stimulentelor. Preşedintele executiv al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, Romel Neagu, a declarat, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că sindicaliştii au cerut ca stimulentele să fie introduse în salariul de bază şi pentru personalul din administraţia publică locală. Preşedintele Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual „Forţa Legii”, Ringo Dămureanu, a spus, după discuţiile de la Ministerul Muncii, că statul aplică un tratament discriminatoriu între administraţia centrală şi cea locală. Preşedintele Alianţei”Sed Lex”, Vasile Marica, a declarat joi că aprox. 30.000 de membri ai Federaţiei din Finanţe afiliate la „Sed Lex” ar putea declanşa greva generală după 18 noiembrie, dacă până la acea dată nu se va rezolva problema stimulentelor. Marica a precizat că şi celelalte federaţii afiliate la „Sed Lex” iau în calcul declanşarea grevei generale, iar dacă se va decide acest lucru, după 18 noiembrie ar putea întrerupe lucrul 80.000 de funcţionari publici.



12