Avocatul Sorin Calaigii, reţinut pentru trafic de influenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Denunţătorul ar putea fi Giolacai Arsen...

Avocatul Sorin Calaigii, reţinut pentru trafic de influenţă

Eveniment 11 Iunie 2014 / 00:00 6679 accesări

Avocatul Sorin Calaigii, din cadrul Baroului Constanţa, a fost ridicat, ieri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Constanţa şi audiat, timp de trei ore, la sediul instituţiei. La finalul interogatoriului, anchetatorii au emis pe numele lui Calaigii o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Avocatul şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, iar astăzi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Conform DNA Constanţa, Sorin Calaigii este acuzat că le-ar fi cerut bani unor clienţi, promiţându-le că îi va ajuta să obţină soluţii favorabile în dosarele penale în care erau judecaţi, intervenind pe lângă anumiţi magistraţi. Anchetatorii spun că au dovezi certe împotriva avocatului pentru trei fapte comise anul trecut, dar şi în 2011. „La data de 6 noiembrie 2013, inculpatul Sorin Calaigii a pretins suma de 15.000 de euro de la o persoană pentru ca, folosindu-şi influenţa pe care afirma că o avea asupra unor judecătoare din cadrul Curţii de Apel Constanţa, să le determine pe acestea să respingă recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva sentinţei de achitare pronunţate de Judecătoria Constanţa. Persoana respectivă fusese judecată pentru săvârşirea infracţiunii de viol”, se arată, într-un comunicat remis, ieri, de DNA Constanţa. Se pare că denunţătorul ar fi Giolacai Arsen, care a fost condamnat, pe 15 noiembrie 2013, la şase ani de închisoare pentru că a violat-o, în august 2011, pe Alexandra Stoian, fosta iubită a omului de afaceri constănţean Liviu Bamburic.

DENUNŢAT LA DNA Cea de-a doua faptă la care fac referire procurorii ar fi avut loc în iunie 2011, atunci când „inculpatul Sorin Calaigii a pretins şi a primit de la o altă persoană suma de 6.500 de euro, lăsând-o pe aceasta să creadă că are influenţă asupra unor judecători din Curtea de Apel Constanţa şi că poate să intervină pentru a-i determina să dispună o soluţie favorabilă faţă de fiul persoanei respective, judecat pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă la omor calificat, într-un dosar aflat în faza apelului”. În ceea ce priveşte a treia infracţiune vizată de dosar, procurorii anticorupţie spun că aceasta ar fi avut loc în mai 2013, după acelaşi scenariu. Potrivit unor surse, Calaigii nu s-ar fi ţinut de promisiunile făcute. Supăraţi, oamenii l-ar fi înregistrat pe avocat atunci când le spunea că-i ajută, apoi l-au denunţat la DNA Constanţa. Pentru a-şi susţine acuzaţiile, aceştia le-au pus la dispoziţie procurorilor probele respective. În acelaşi dosar mai este cercetată, în libertate, o avocată din cadrul Baroului Bucureşti.



12