Axiopolis Cernavodă este favorită la promovare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Barajul de promovare în Liga a 3-a

Axiopolis Cernavodă este favorită la promovare

Sport 24 Iunie 2016 / 16:06 1211 accesări
Jucătorii de la Axiopolis Cernavodă (echipament negru) forțează promovarea în Liga a 3-a

Jucătorii de la Axiopolis Cernavodă (echipament negru) forțează promovarea în Liga a 3-a

Sâmbătă, cu începere de la ora 17.30, pe terenul Trust din Cernavodă va avea loc meciul dintre formația locală Axiopolis și Venus Independența (județul Călărași), contând ca manșă retur a barajului de promovare în Liga a 3-a la fotbal, ediția 2016-2017. În tur, la Independența, a fost 4-3 pentru gazde, astfel că echipa care a dominat Liga a IV-a constănțeană își poate atinge obiectivul cu o victorie la orice scor, mai puțin 5-4, 6-5 etc. La 4-3 pentru Axiopolis, vom avea două reprize de prelungiri a câte 15 minute fiecare, iar dacă scorul nu se modifică se execută lovituri de departajare.

„Ne așteaptă un retur destul de greu, pentru că adversarii ne-au surprins puțin la meciul tur, cu câțiva jucători ofensivi foarte buni. Avem șansele noastre, pentru că, în opinia mea, suntem peste ei ca pregătire și valoare. În schimb, echipa noastră este mai tânără, iar acest lucru ar putea fi un handicap, pentru că jucătorii nu s-au mai confruntat cu asemenea mize. Totuși, eu sunt optimist că vom obține promovarea. Jucătorii sunt motivați, publicul va fi de partea noastră și vom juca pentru spectatorii din Cernavodă. Sper ca ambiția și concentrarea să facă diferența”, a declarat Vasile Enache, antrenorul principal al dunărenilor.

Axiopolis nu are jucători accidentați, cu excepția portarului George Celnicu, care nu este complet refăcut și va fi rezerva lui Mirică. Va mai lipsi și Andreescu, mijlocaș care tot sâmbătă va fi mire, nunta lui fiind programată cu mult timp înainte să afle datele de disputare ale celor două manșe din baraj! Iată și formația probabilă a grupării din Cernavodă: Mirică - Rusu, Lefterică, Zaharia, C. Hristu - Cl. Enache, Metcher - Dogaru, Husein, Fotescu - Moise.

Citește și:

Axiopolis Cernavodă păstrează șanse reale de promovare în eşalonul al treilea

Axiopolis Cernavodă abordează cu optimism manșa tur de la Independența



12